duminică, 31 ianuarie 2016

Copiii regelui

 Am auzit, nu demult, o povestioară interesantă, din care putem învăța câte ceva.

   Într-o zi, doi copii se jucau într-un parc. Tocmai ploase. O ploaie binevenită, după mult timp de secetă. Plouase atât de mult, încât se făcuseră și bălți. Binecuvântare în găuri de pământ. Cerul se limpezise, iar curcubeul împodobea acum bolta cerească.

 
   La un moment dat, copiii, care mai erau în parc, au început să se joace cu noroi și să sară în bălți. Părea atât de distractiv... Chiar dacă se murdăreau din cap până-n picioare, copiii râdeau.
Uitându-se spre doica lor, cei doi copii cer permisiunea de a merge și ei să se alăture veseliei celorlalți, în bălți. Cred că vă puteți închipui ce mare le-a fost supărarea când au primit un răspuns negativ. Cu ochii triști, unul dintre ei întreabă: ”Ceilalți copii de ce se pot distra în noroi și noi nu?” Răspunsul doicei fu și de data aceasta surprinzător, cuprinzând întreaga morală a povestioarei: ”Pentru că voi sunteți fiii regelui. Fiii regelui nu se murdăresc în noroi cum fac toți ceilalți. Fii regelui se comportă întotdeauna vrednic de statutul lor de nobili.”
 
  Fiii de Rege suntem și noi, astăzi. Pentru că Tatăl nostru este Regele regilor și Dumnezeul dumnezeilor. EL este Creatorul, Învățătorul, Părintele și Sfătuitorul nostru! Suntem copiii Regelui!

  În jurul nostru, oamenii sar în bălți de zor. Și pare atât de distractiv! Folosesc cuvinte urâte, fac fapte rele, se răzvrătesc împotriva Regelui, își fac singuri rău, prin fel de fel de vicii, trăiesc numai în plăceri... și își înegresc sufletul cu bună știință.
   Noi, însă trebuie să fim diferiți! Dacă vreodată te-ai întrebat de ce un creștin nu trebuie să se asemene cu lumea, răspunsul este acesta: pentru că noi suntem copiii Regelui.
   Nu renunța la slava care te așteapă, la cununa nevestejită pe care o vei primi la capătul alergării de la Regele regilor, doar pentru o aparentă și trecătoare plăcere!
   Păstrează-ți faina curată!
   Nu-ți fă Tatăl de rușine! Fă-i bucurie și reprezintă-L cu onoare ori unde te-ai afla!

  
   

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

A tolera vs. a promova (partea a II-a)

   Avem harul de a fi liberi, de a trăi într-o țară liberă, într-o comunitate în care se respectă în principiu drepturile omului. Dar nu știm să prețuim ceea ce avem. Și transformăm binecuvântarea în blestem. Prin faptul că, în loc să ne întoarcem la Dumnezeu, îi întoarcem spatele. În loc să ne canalizăm toate resursele pentru a crea o lume mai bună, pentru a ne dezvolta ca oameni, ca ființe, care au un timp limitat de trăit aici, pe pământ, noi ne batem joc de tot ce este frumos, sfânt și curat. Și ridicăm la rang de cinste lucrurile murdare, obscene, care pătează sufletul și cugetul, și care ne fac viața din ce în ce mai grea. Nu tuturor. Doar celor ce vor să trăiască în continuare curați.
   Este greu să te păstrezi curat într-o lume murdară, precum este greu să fii o lumină în cea mai neagră beznă... Cum să călătorești frumos spre Cer, când ești înconjurat de cuvinte urâte, fapte rușinoase ridicate desupra celor drepte, ură, invidie, judecăți strâmbe, miniciună, nedreptate și așa mai departe?!
   În acestă libertate acordată tuturor, din cauza acestor drepturi ”nemeritate”, suntem constrânși să acceptăm păcatul. Să ”tolerăm” lucrurile pe care Biblia le condamnă din start. Totuși, noi nu trebuie să judecăm pe nimeni, îl lăsăm pe Dumnezeu să decidă pentru fiecare. Nu urâm oamenii care fac astfel de lucuri, dar nu putem numi falsul, adevăr, nedreptatea, corectă, după cum nu putem numi negrul alb, sau păcatul, normalitate. Dar, chair dacă nu tolerăm păcatul, nu avem niciun drept să nu tolerăm pe cel păcătos. Pentru că și pentru el a murit Hristos. Nu trebuie să-l condamnăm, ci să-l ajutăm să se ridice. Nu îl încurajăm, dar încercăm să-l aducem pe calea cea dreaptă.

   Cu toate astea, în zilele noastre a tolera a devenit unul și același lucru cu a promova. Pentru că, marile companii, ziarele, media, oamenii influenți, nu numai că dau dovadă de toleranță. Asta ar fi un lucru acceptabil. Dar ei și promovează acest lucru.
   Una este să accepți un comportament necorespunzător, să încerci să-l înțelegi și să încerci să-l ajuți pe cel care este în cauză. Dar alta este să promovezi și să încurajezi astfel de comportamente. Aș numi lucrul acesta manipulare. Suntem manipulați prin reclamele de la televizor, prin videoclipurile unor artiști celebri, prin articole de ziar, prin poze, prin nenumărate mijloace. Fără să ne dăm seama, se dorește ca lucruri precum căsătoriile între persoane de același sex, relațiile intime înainte de căsătorie, avortul, infidelitatea, atitudinea plină de trufie și răzvrătire, să devină o normalitate. Asistăm la o răsturnare a valorilor adevărate, la o rebeliune publică și fără sfială a omului față de Dumnezeu, la o dezrădăcinare a vechilor idei după care oamenii își ghidau viața înainte, la o ultimă reprezentație pe scena omenirii.

A tolera și a promova nu este unul și același lucru. Creștinii nu pot fi numiți intoleranți, pentru că, deși urâm păcatul, iubim păcătosul. Dar nu putem promova răul. Nu îl putem încuraja.


   Mă rezum numai la atât, deși ar mai fi multe lucruri de amintit și discutat când vine vorba de acest subiect. Ceea ce contează cu adevărat este să înțelegem lumea în care trăim și să ne trăim viața ca atare. Nu pentru cele trecătoare, ci pentru cele veșnice. Nu uitați că Cerul ne așteaptă! Și... cândva... toate nelegiuirile vor lua sfârșit. Dumnezeu să ne ajute să ajungem în acel loc în care dreptatea, sfințenia, iubirea, fericirea și tot ce e frumos domnește veșnic!

   Nu aș avea altceva mai bun să vă doresc, decât o călătorie frumoasă înspre Cer!

vineri, 29 ianuarie 2016

A tolera vs. a promova (partea I)

   Trăim într-o lume a toleranței și a permisivității. Ne place să spunem că suntem liberi să facem ce vrem, când vrem, cum vrem și cu cine vrem noi. Susținem cu tărie că toleranța stă la baza libertății, iar libertatea este unul dintre cele mai importante drepturi ale omului. Și, la drept vorbind, așa este. Dar libertatea din zilele noastre a devenit un lucru extrem de dificil.

   În primul rând, libertatea a devenit o libertate egoistă. O libertate de tipul: ”Eu să fac ce vreau, pentru că sunt liber!”, ”Cine e liber?”, ”Eu.” Totul este doar despre ”mine”. ”Eul” acesta urmărește întotdeauna să-și satisfacă poftele, care devin din ce în ce mai mari. Dorințele omului au ieșit de sub control, au dărâmat digul moralității, au rupt stindardul dreptății și se rostogolesc mai departe cu o uriașă rapiditate. Cine îi stă în cale... trebuie să aibă mult curaj!

   În al doilea rând, libertatea a devenit un mijloc prin care să ne atingem scopurile noastre murdare. Faptul că suntem liberi să facem orice, nu înseamnă că trebuie să facem orice sau că este și bine să facem orice. Doar pentru că avem dreptul, nu înseamnă că toate lucrurile au devenit bune peste noapte. E ca și cum, pentru a ne liniști conștiința încărcată, creăm legi care să ne ofere libertatea de a face acel lucru. Pentru că Dumnezeu a pus tribunalul Său suprem în om, iar acesta ne atrage atenția cu mustrări de conștiință când facem bine și când nu. Asta până în momentul în care î-l reducem la tăcere. La fel cum o facem și cu acele persoane care încearcă să facă puțină lumină prin întunericul lumii acesteia.
 Doar pentru că este legal să faci avort nu înseamnă că este bine ceea ce faci. Doar pentru că au fost legalizate căsătoriile între persoane de același sex, în Statele Unite ale Americii și nu numai, nu înseamnă că este și Dumnezeu de acord cu acest lucru.
 
   În al treilea rând, libertatea prea mare, din zilele noastre, a devenit dăunătoare. Pentru noi, pentru copiii noștrii, pentru nepoți și pentru toate generațiile care vor urma. Ne-am învățat să trăim fără reguli. Iar o viață fără reguli este o viață haotică. O lume fără reguli este o lume care se îndreaptă spre prăbușire totală. Imaginați-vă numai cum ar fi o lume fără reguli de circulație, fără semne de circulție, fără nicio lege. Dezastru. Accidente peste accidente. Haos total.
Așa suntem noi. Chiar dacă oamenii au creat reguli, tot nu au rezolvat nimic. Atât timp cât legile sunt după inima și mintea lor stricată, animată de interese mizere, e ca și cum nu ar fi nicio regulă.
Și nu numai atât, dar pericolul este că noutatea de astăzi va deveni normalitatea de mâine. Iar cei ce vor urma nu vor mai ști să facă diferența între bine și rău. Și vor cădea, fără să își dea seama ce i-a lovit.

   Prin urmare, libertatea pe care o trăim este o libertate prost înțeleasă. O libertate care a devenit egoistă, o libertate prin care mușamalizăm ”urâtul” și ”păcatul”, o libertate prin care promovăm lucruri fără valoare, o libertate care nu mai respectă nicio lege, o libertate dăunătoare. Cu alte cuvinte, trăim într-o lume liberă, care, vorba aceea: ”nu mai are niciun dumnezeu”. Și ceea ce este mai rău, este că ne creăm și legi, care să ne apere spatele, care să ne îndreptățească și care să îi oprească pe ceilalți din a ne mai judeca. Dar, oare, este aceasta îndeajuns pentru a închide gura conștiinței pe care Dumnezeu a pus-o în noi? Nu este aceasta o încălcare a dreptului celor care nu sunt de acord cu ele? Dacă ei au dreptul să facă ce vor, eu de ce nu am dreptul să cred ce vreau despre ei?

joi, 28 ianuarie 2016

Așteptări (i)realiste

   Cine nu s-a gândit măcar o dată-n viață la cum i-ar plăcea să-i arate viitorul soț/ viitoarea soție?! Cine nu a visat vreodată la un prinț frumos, voinic și foarte bogat, sau la o prințesă gingașă și frumoasă, care locuiește într-un palat de cleștar, exact ca în basmele din copilărie?!
   Chiar dacă timpul a trecut și noi am crescut, pot spune că la capitolul ”dragoste” am rămas cam la același nivel. Poate nu mai este prințul acela blond, cu ochii albaștri, dar tot prinț a rămas. Nu mai este prințesa cea cu părul de aur și buzele mici, de un roșu aprins, dar tot ”prințesă” ne dorim. Asta e ceva specific omenesc.
   Dincolo de aceste lucruri, sunt sigură că toți visăm la un partener de viață care să ne însenineze zilele și să adauge un plus de condiment vieții noastre. Obișnuim să-i atribuim viitorului soț/ viitoarei soții, calități, de multe ori, supranaturale, încărcându-i astfel, și încărcându-ne și pe noi, cu aștepări prea mari... așteptări irealiste, care ne îngreunează mersul și care ne aduc mereu și mereu dazamăgiri. Așteptări... care, nu numai că nu pot fi îndeplinite, dar care ne oferă și o întreagă perspectivă greșită asupra lumii în care trăim.
   Viitorul nostru soț/ viitoarea noastră soție este rezultatul unei ecuații complexe în care înmulțim prezentul cu trăirile, împărțim trecutul la fapte și adunăm viitorul cu intențiile. Nu putem cunoaște o persoană fără să-i cunoaștem trecutul, originile, luptele... dar nici fără să-i aflăm intențiile și planurile pentru viitor.

   Așadar, ce să ne dorim de la viitorul nostru soț/ viitoarea noastră soție? Cum să ne formăm așteptări realiste, ținând cont că și el/ ea se așteaptă la ceva de la noi, în același timp?!
Întrucât așteptările sunt personale, și, bineînțeles, subiective, și nu aș putea întocmi o listă de așteptări universal valabilă, voi încerca în cele ce urmează să prezint câteva criterii după care îți poți creea așteptări realiste.

1. În primul rând, nu aștepta de la celălalt ceea ce tu nu ai fi în stare să fi sau să oferi.
Acest criteriu merge pe principiul ”ce vrei tu să-ți facă ție oamenii, fă-le și tu la fel!”
Nu îi cere să fie altruist(ă) și dedicat(ă) sută la sută familiei, dacă tu ești mereu preocupat(ă) numai de propria-ți persoană. Să nu ai pretenția ca ea/ el să-ți accepte defectele, dacă tu nu ești dispus să i le accepți, la rândul tău... Pe scurt, nu te aștepta de la ea să te trateze ca pe un rege, dacă tu nu te comporți cu ea ca și cu o regină. Și invers.

2. În al doilea rând, nu aștepta ca el/ea să fie perfect(ă).
Dragilor, viitorul nostru partener de viață este tot om. Om și atât. Nimic mai mult. Nimic mai puțin. Format din carne și oase, calități și defecte, lupte și oaze de liniște, biruințe și înfrângeri, succesuri și eșecuri, împliniri și nemulțumiri, vise și speranțe... Un om imperfect. La fel ca tine.

3. În al treilea și-n ultimul rând, nu aștepta de la el/ ea să satisfacă toate nevoile și dorințele tale.
Aici greșim majoritatea. Ne dorim ca el/ ea să ne facă fericit(ă), să ne ofere sentimentul de siguranță și să ne înțeleagă sută la sută. Iubirea lui/ ei nu va putea face niciodată aceste lucruri. Pentru că este imposibil să ceri de la un om, ceea ce numai Dumnezeu îți poate oferi.

   Așadar, chiar dacă viitorul soț/ viitoarea soție este menit(ă) să-ți fie un ajutor potrivit, el/ ea nu va putea niciodată să ia locul lui Dumnezeu. Suntem oameni și suntem limitați. Dar dacă ne clădim căsnicia pe o relație strânsă cu Dumnezeu și legăm funia în trei, fericirea, siguranța și înțelegerea vor fi mereu puternice.
Iar prin toate încercările, dragostea va triumfa.
 
 
 Care sunt așteptările tale de la viitorul tovarăș de viață? Sau, care au fost ele?
Simte-te liber să-mi scrii în secțiunea de comentarii de mai jos! Mi-ar face mare plăcere să-ți aflu părerea! Ce alte criterii am mai putea aplica ca să ne formăm așteptări realiste?

    


miercuri, 27 ianuarie 2016

Luminițe



Înainte de a se inventa iluminatul stradal, de ori ce fel, oamenii puteau vedea mult mai clar stelele, noaptea, decât le vedem noi, acum. Ba chiar, vedeau și unele planete.

Dar cu cât au apărut mai multe lumini, cu atât vedem mai puțin cer, univers, absolut, divinitate.



   Am observat că, cu cât suntem mai plini de ”noi”, cu atât suntem mai lipsiți de ”Cer”, de ”El”, de ”nemurire”.
Cu cât ne credem noi mai puternici, mai deștepți, mai descurcăreți și independenți, cu cât ne vedem noi mai mari și tari, cu cât ne credem mai stăpâni și mai bogați, cu atât suntem mai săraci în suflet, și mai departe de Dumnezeu. Dar cu cât ne vedem mai mici, cu cât ne smerim și ne recunoaștem nimicnicia, iar lui Dumnezeu, mărirea, cu atât ne aropiem mai mult de inima Lui iubitoare.
  
   Același fenomen se întâmplă și când aprindem luminile într-o încăpere cu geamuri de sticlă. Într-un magazin sau într-o farmacie, de exemplu. Când afară e întuneric și înauntru aprindem lumina, cei dinăuntru nu mai văd nimic afară, dar cei dinafară văd totul înăuntru. Când îndreptăm reflectoarele spre noi, nu vom mai vedea nevoile celor din jur, ci numai mofturile noastre.

Când stingem lumina înăuntru și aprindem felinarele afară, cei dinăuntru îi văd pe cei de afară, dar ceilalți nu îi mai văd pe cei dinăuntru. Astfel, cu cât suntem mai puțin absorbiți de ”noi înșine”, cu atât suntem mai dedicați celor din jur.


   Domnul Isus a spus să fim lumini în întuneric, dar prin aceasta nu s-a referit să ne înălțăm. Sau să ne punem în lumina reflectoarelor. Sau să arătăm celor de afară cât de luminați suntem noi. Nu, ci din contră, să întoarcem reflectorul către ceilalți. Să fim altruiști. Să luminăm calea aproapelui, atunci când întunericul îl împiedică să vadă pe unde merge. Să luminăm prin felul nostru diferit de trai, prin felul nostru curat de gândire, prin felul nostru frumos de a relaționa cu cei din jur... prin felul nostru ceresc de a iubi...prin felul nostru jerfitor de a dărui...


  Luminițe. Să fim luminițe... destul de luminoase încât toți cei din jur să poată vedea calea cea dreaptă și să meargă pe ea... dar destul de plecate, încât oricine să poată vedea oricând, frumusețea Cerului...

marți, 26 ianuarie 2016

Dincolo de aparențe

   La prima vedere, ne facem o anumită impresie unii despre alții. La a doua, însă, personalitatea din spatele măștii ni se revelează mai clar. Dar numai după ce stăm puțin la o vorbuliță, putem cunoaște cu adevărat cine este străinul din fața noastră... străinul care treptat ne devine prieten. Numai deșirându-ne o părticică de poveste putem cunoaște adeăvaratul chip din spatele aparențelor.

  Din nefericire, lumea în care trăim se bazează foarte mult pe aparențe. Frumusețea chipului, parfumul bogăției, strălucirea faimei sau marca hainei pe care o porți. Dar dincolo de ceea ce ”pare”, se află ceea ce ”este”.


  Îmi plac mult acei oameni, care, la prima vedere nu au nimic deosebit care să atragă privirile. Și, în instanță, îți faci o impresie despre ei care nu depășește limita modestiei. Dar, la un moment dat, ajungi să îi cunoști. Și atunci realizezi că percepția ta în ceea ce îi privește nu mai depinde de exterior, ci de interior. Ajungi la un moment în care aparența pălește în fața esenței. Cultura, educația și bunul simț de care dă dovadă o persoană, înțelepciunea și modestia, dragostea și mărinimia, remodelează frumusețea, fie ea și exterioară, a unei persoane. Când ajung oamenii să te cunoască, nu te vor mai privi ca pe o persoană frumoasă pentru chipul tău, ci pentru sufletul tău iubitor.


   Când ajungi sî cunoști o persoană ți se schimbă întreaga percepție asupra ei. Poate că, la prima vedere te impresionează tenacitatea și îndrăzneala ei, pentru ca mai apoi să-ți dai seama cât de ”needucată” este. Poate că la început îți sar în ochi trăsăturile feței, delicatețea și gingășia chipului, pentru ca mai apoi să fii șocat de brutalitatea și superficialitatea caracterului ei.

   Prima impresie se dovedește de cele mai multe ori a nu fi și cea adevărată. Și de multe ori, impresiile noastre nu ilustrează realitatea. Cu toate acestea, un lucuru e sigur: ”Omul vede ce izbește ochiul, dar Dumnezeu cunoaște inima.”
Și, la urma urmelor, oricât de frumoase sunt aparențele, ceea ce contează pentru totdeauna este ESENȚA.

 Dincolo de aparențe, dincolo de roca rece și noroioasă, dincolo de ceea ce izbește ochiul, se află esența, aurul cel mai strălucitor, sufletul curat!
  Alege să privești DINCOLO DE APARENȚE!

luni, 25 ianuarie 2016

Mii de daruri

  Harul și binecuvântarea lui Dumnezeu este revărsată peste noi din plin. Suntem mai mult decât binecuvântați. Chiar și atunci când nu ne dăm seama.
  În primul rând, suntem binecuvântați prin părinți. Știu, copii fiind, fiecare dintre noi ne-am dorit la un moment dat să facem schimb de părinți cu cei ai prietenilor noștrii. Ce bine că Dumnezeu nu ne-a ascultat! Ce am mai fi regretat acum... Nimeni nu ne iubește și nu ne va iubi vreodată mai mult ca ei. Cu excepția lui Dumnezeu. El și ei vor fi mereu susținătorii noștrii din umbră... Cei pe brațele cărora ne vom putea legăna oricând... Cei a căror lacrimi nu vor înceta să curgă atunci când vom fi în suferință... Cei ai căror cuvinte nu vor seca niciodată, când vom avea nevoie de vreun sfat... Cei ale căror rugăciuni vor fi necurmat îndreptate către Cer, pentru noi... Cei care ne iubesc... cei care ne sprijinesc, cei care ne protejează, cei care ne sunt dăruiți ca un DAR. EI sunt darul nostru ceresc, darul de la Dumnezeu.

  În al doilea rând, suntem binecuvântați prin frați și surori, prieteni și colegi. Oamenii cei prin care Dumnezeu ne arată cât de frumoasă este prietenia... cât de frumoasă este dragostea... cât de frumoasă este loialitatea... cât de frumoasă este fraternitatea, altruismul, sociabilitatea. Momentele grele nu vor lipsi. Dar să nu uităm niciodată vremurile bune pe care le-am trăit împreună.


  În al treilea rând, suntem binecuvântați prin lucrurile pe care le primim, dar și pentru lucrurile pe care suntem în stare să le oferim. Suntem binecuvântați prin lucrurile cu care suntem înconjurați. Prin firul de iarbă care se clatină la cea mai mică adiere de vânt...prin razele de soare care ne luminează calea, ziua, zâmbetul... prin fluturii colorați care zburdă grațios din floare în floare... chiar și prin fulgii de zăpadă care dansează voios... prin fereastra aburită... prin frunzele ruginii care se despind de pe ram... prin ciclurile vieții...

   Cu toate astea, suntem binecuvântați peste măsură prin oameni frumoși, prin cuvinte frumoase, prin experiențe deosebite, prin trăiri autentice... Și mai ales, prin DARUL de a vedea, simți, auzi și trăi toate aceste lucruri.

   Viața este formată din mii de daruri. Suntem binecuvântați mai mult decât am merita. Și prin toate acestea Dumnezeu să fie slăvit și onorat!
  ”Îți mulțumim Doamne pentru tot harul de care ne faci parte!
   Mulțumim pentru bucuriile clipei și pentru nădejdea veșniciei!
   Mulțumim pentru tot și te rugăm: dă-ne înțelepciunea de a prețui aceste daruri minunate!”
 

   Suntem binecuvântați... cu mii de daruri!

duminică, 24 ianuarie 2016

Călător spre Cer

   De astăzi, dragi cititori, numele blogului va fi numele fiecăruia dintre noi, de altfel, a celor care credem și ne străduim să ajungem în Cer.
  ”Călător spre Cer” este acel care trăiește cu picioarele pe pământ, dar cu capul în nori (și deasupra lor).
 
   Călătorim zi de zi printre oameni, vâslim printre probleme, gravităm printre idei, vise și opinii... și timpul trece. Clepsidra se golește de nisipul nemuririi, efemerul își cântă serenada, omenirea se cufundă în tăcere. Astăzi suntem... mâine, poate nu mai suntem. Și tot ce rămâne sunt faptele noastre. Bune sau rele, exact așa cum le-am făcut. Cu voie sau fără voie.
   Odată, frumusețea chipului nostru va dispărea, bogăția din contul nostru bancar își va pierde valoarea, faima nu va mai însemna nimic, iar nivelul nostru de inteligență va cântări nici 10 grame.
În schimb, vorba bună spusă la momentul potrivit, mâna întinsă celui căzut, dragostea arătată celui părăsit, haina oferită celui sărac, viața predată lui Isus și trăită pentru El va rezulta într-o bucurie eternă.
   Sufletul tău este ceea ce contează din perspectiva veșniciei. Sufletul și faptele izvorâte din suflet sunt cele mai de preț averi. Inima bună, gândul curat, sufletul mare, cuvintele drese cu sare, faptele pline de dragoste.
   Călătorim fiecare... dar nu ne îndreptăm fiecare înspre aceeași direcție. Alegerea destinației ne aparține fiecăruia. Alege Cerul, alege pe Isus, alege ceea ce contează, alege să trăiești o viață care merită trăită! Alege să călătorești frumos spre Cer!


   Călătorie frumoasă îți doresc și o destinație finală ideală!

Dumnezeu să ne ajute să călătorim frumos spre Cer, lăsând în urmă fapte bune, dragoste și bucurie!


sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Orice lucru își are timpul lui

 „Pentru toate există o vreme,
    şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: 
 un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
    un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge; 
 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
    un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi; 
 un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
    un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa; 
 un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre;
    un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări; 
 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
    un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca; 
 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
    un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi; 
 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
    un timp pentru război şi un timp pentru pace."
  (Eclesiastru 3:1-8 NTLR)

  Trăim mereu cu impresia că situația actuală în care ne aflăm este destinația noastră finală. Trăim ca și cum ceea ce avem acum vom avea pentru totdeauna. Trăim înrădăcinați în propriile noastre percepții. Ca și cum nu am mai putea face nimic să ne schimbăm...
  Înțeleptul Solomon ne spune că orice lucru își are vremea lui.
Chiar dacă acum pare că iarna va dura o veșnicie, totuși, primăvara va veni nu peste mult timp. Pentru că este Cineva care gestionează anotimpurile.
Chiar dacă cerul este înnorat, cu toții știm că după o ploaie bună, va fi din nou senin. Pentru că norul nu poate fi veșnic.
Chiar dacă acum suntem într-o situație neplăcută, știm din experiență că vor veni și zile mai bune. Pentru că întristarea este trecătoare. La fel și noi.
   Este un timp pentru toate... chiar dacă acum nu îl cunoaștem încă, nu trebuie să descurajăm. Bucuria e pe drum... zorile se ivesc pe cer... primăvara se apropie...
   Acum, poate, ești căzut. Dar nu uita că și căderea își are vremea ei. Acceptă schimbarea, acceptă mustrarea, acceptă și învață lecția pe care o ai de învățat și ridică-te!
   Smerește-te la vreme de încercare, pentru ca la timpul potrivit, să poți fi înălțat! Lasă ca încercarea să te prelucreze, la fel cum un olar prelucrează lutul! Pentru ca apoi să se poată bucura de opera de artă pe care a făcut-o.
   Ridică-ți privirea, acceptă provocarea, primește schimbarea și învață din toate cum să trăiești frumos și să călătorești cu avânt spre Cer! Pentru că tot ce te așteptă acolo depășește orice așteptare. :)

vineri, 22 ianuarie 2016

Ești iubit!

  Dragostea... cel mai frumos sentiment din lume. Cea mai frumoasă emoție. Cea mai mare bucurie. Cea mai citită poezie... Să iubești și să fi iubit... Ce poate fi mai minunat?

   În complexitatea și splendoarea cu care am fost creați, purtăm înlăuntrul nostru o sclipire eternă. Purtăm în noi dorința de a fi iubiți și nevoia de a iubi, la rândul nostru. Suntem dependenți de dragostea celor din jur, de admirația și aprecierea prietenilor, de cuvintele alese cu grijă din partea familiei și chiar și de încuviințarea tăcută a celorlalți oameni.


Dragostea se manifestă sub diferite forme. Și ar fi atât de multe lucururi de vorbit când vine vorba de dragoste... că nu ne-ar ajunge o viață întregă ca să-i colindăm toate camerele și să-i descoperim toate comorile.

”Te iubesc” sunt doar două cuvinte. Dar semnificația lor te poate face să zbori de bucurie. Să știi că ești prețuit te face să vezi viața cu alți ochi. Când iubești, totul este roz. Pentru că dragostea face totul frumos!


În zilele noastre, acest minunat ”te iubesc” s-a  devalorizat mai mult decât ne place să credem. Au devenit niște litere așezate frumos într-un cuvânt, niște cuvinte atrăgătoare formând o propoziție oarecare. O auzi pe stradă, în filme... o citești în cărți, o citești în ziare... dar totul sună gol. Ca și cum, au luat doar sticluța, dar nu și esența.
   Rar mai găsești câte un ”te iubesc ”din inimă. Și acesta, luat în derâdere.
   De ce? Pentru că iubirea adevărată e scumpă și nu oricine capabil să plătească prețul.
În comparație cu cea care se promovează în ziua de azi, iubirea înseamnă sacrificiu, iubirea îneamnă să te pui pe tine pe locul doi. Iubirea se gândește numai la bine. Nu se mânie, nu se gândește la rău. Iubirea oferă fără a aștepta ceva în schimb. Iubirea iartă, chiar dacă nu e corect. Iubirea se jertfește.



Și cum am putea vorbi despre dragoste fără să vorbim despre cel mai iubitor om care a existat vreodată?!


A suferit batjocuri, ură, dușmănie... a suferit bătăi, biciuri și cunună de spini... a suferit trădare, singurătate și durere cumplită... a suferit răstignirea pe o cruce blestemată și moartea... A făcut toate acestea din dragoste... pentru tine! El, dragostea întrupată.
   Nu a meritat nimic din toate acestea, dar a ales să poarte vina ta pe umerii Lui. A ales să te iubească până la moarte... și dincolo de ea. Pentru că, în final, dragostea a biruit! Hritos a murit.
Dar a înviat!
   Isus Hristos te iubește și astăzi! Isus te așteaptă să-i cazi la piept, să-I deschizi ușa să intre în inima ta. Primește darul! Primește dragostea ce s-a jertfit pentu tine! Nu vei găsi vreodată o dragoste mai mare! <3

 Încă mai ai îndoieli?
Da. Ești iubit! Și această iubire este nepieritoare.
Pentru că Însuși Dumnezeu te iubește!

  • "Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta." Isaia 43: 1-4

joi, 21 ianuarie 2016

Too blessed to be stressed!

   Pentru mulți, e perioada sesiunii. Perioada cea mai ”îndrăgită” de studenți. Perioada în care cărțile sunt la putere, iar timpul liber este șters chiar și din agenda peronală. Perioada în care, chiar dacă ai învățat în timpul anului, acum trebuie să accelerezi. Timpul este scurt, iar materia, interminabilă. Nu degeaba se mai numește și ”stresiune”.
   Personal, nu am privit încă această imagine cu ochii mei, nu am trăit-o pe pielea mea. Cu toate acestea, pot spune că îi înțeleg pe cei care trec prin sesiune chiar acum. Am trecut și eu, ”bătrâna”, prin situații stresante, cu deadline-uri și hotărâri importante de luat... prin curse contra cronometru și mări și oceane de nesiguranță. Da...am fost și eu stresată. Nu numai cei care sunt la facultate acum sunt stresați.
 
   Suntem stresați... Pe de o parte avem examene, boală, probleme, neînțelegeri, nesiguranță, etc. Soarele nu mai strălucește la fel ca înainte. Acele ceasornicului s-au dereglat. Viața fuge, parcă, pe lângă și de noi.

  Cu toții știm că stresul cauzează o serie de boli grave, că dăunează atât psihicului, cât și fizicului. Și, în pofida acestor lucruri, continuăm să îl luăm cu noi în geantă, oriunde mergem. Ca și cum ne-ar fi prieten. Când, defapt, ne e dușman.

  Dar, dacă am privi cealaltă partea a paharului, am vedea o cu totul altă imagine. În toate greutățile vieții, avem și victorii, rezolvări, împăcare, siguranță, viață, speranță... Prin toate suntem nespus de binecuvântați: avem ochii- vedem, avem urechi- auzim, avem nas- mirosim, avem picioare- mergem, avem mâini- muncim, avem minte- gândim, avem puls- trăim.


  Multe lucruri ni se par banale, la un moment dat. Atunci când nu realizăm că tocmai acele lucruri mici sunt marile binecuvântări pe care Dumnezeu le-a revărsat peste noi.
   Poate că avem probleme... dar să nu uităm că la Dumnezeu totul este cu putință. Trebuie doar să credem. Poate avem examene, dar să ne amintim că Dumnezeu a promis că ne va face cap și nu coadă. Poate avem neliniște și nesiguranță în inimă, dar să ne bucurăm de speranța fiecărei bătăi de inimă.  Trăim! Și viața este cel mai minunat dar. Și nu numai viața aceasta, ci și viața veșnică pe care Domnul a promis-o tuturor celor ce se încred în EL.

   Acum pot spune într-adevăr, sunt prea binecuvântată ca să fiu stresată!
   În această perioadă, te sfătuiesc, drag cititor, să fii tare, să ai răbdare și să nu descurajezi! Dumnezeu e cu tine! Cu El vei birui! :)

  ”Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.” (Exod 14:14 VDC)

Dragostea Lui... dragostea ta

   Dumnezeu și-a arătat dragostea măreață față de noi prin faptul că Și-a trimis Fiul să moară pentru păcatele noastre. Atunci când meritam mai puțin, Cineva ne-a iubit cel mai mult. Isus a coborât pe pământ pentru a ne dovedi o dragoste mai presus de înțeles, o dragoste jertfitoare, o dragoste nemuritoare.
   Dumnezeu ne arată dragostea Lui în fiecare zi, în fiecare clipă, în fiecare gură de aer pe care o luăm, în fiecare zâmbet, în fiecare răsărit.... Dumnezeu ne arată dragostea în nenumărate feluri.
   Dar este un moment în viața fiecăruia, când Dumnezeu dorește să vadă și dragostea noastră pentru El. Ne trece prin încercări pentru a vedea ce facem noi atunci, Îl părăsim sau Îl iubim în continuare. Și ce fel de iubire ar fi aceea care se exprimă numai atunci când primește ceva?
 O dragoste din interes nu va fi niciodată o dragoste adevărată.

Tocmai de aceea, noi ne dovedim dragostea față de Dumnezeu atunci când nu primim ceea ce credem că am merita. Atunci când nu primim răspunsul dorit. Atunci când ușile ni se închid în nas. Atunci când prietenii ne prăsesc. Atunci când cerul este înorat.
Atunci când mergem din eșec în eșec.
Atunci când rămânem singuri. Atunci când avem necazuri. Atunci când Dumnezeu ne testează și ne modelează.
   Atunci când nimic nu este cum ne-am dorit, când viața pare crudă și greul bate la geam, Dumnezeu vede cât de mult Îl iubim. Atunci... se va vedea cât de mult împlinim din ceea ce vorbim, cât de mult credem din ceea ce citim, cât de mult iubim din ceea ce afirmăm.

   Dumnezeu te iubește din totdeauna și pentru totdeauna!
Chiar și atunci când ți-este greu.
  
   Nu uita, după cum spunea un înțelept: ”un profesor este întotdeauna tăcut în timpul examenului.”
   
   Zâmbește, tăiește, iubește! 

marți, 19 ianuarie 2016

Ia loc și trăiește!

   În fiecare zi îmi spun ”după ce rezolv treaba asta, pot să îmi încep viața cu-adevărat”, ”când voi fii așa, voi fi fericită” sau ”când voi avea acel lucru voi avea pace”. Îți sună cunoscut? Am observat că obișnuim să ne trăim viața așteptând mereu câte ceva... stăm mereu după colț, gândindu-ne că dincolo vom da nas în nas cu fericirea. Și stăm și așteptăm. Ne punem viețile pe pauză până când toate piesele de puzzle se așează la locul lor, formând tabloul idealului.
   Înțeleptul Solomon s-a gândit mult la acest lucru și concluzia lui a fost următoarea:
”Cine se uită după vînt, nu va sămăna, și cine se uită după nori, nu va secera.” (Ecleziastrul 11:4 VDC) Cu alte cuvinte, cel ce așteaptă ca toate lucrurile să fie perfecte ca să facă un lucru, nu va avea niciodată momentul potrivit ca să îl facă.
   Așa că, niciodată nu va fi un moment perfect. Nu mai aștepta ca lucurile să se așeze la locul loc! Trăiește acum și de acum încolo!
   Ia loc și trăiește!

luni, 18 ianuarie 2016

Vreau să fiu...


Vreau să fiu o oglindă, care să reflecte lumina...dar nu orice lumină, ci lumina cerească.
Vreau să fiu o oglindă... prin care oamenii să vadă chipul lui Hristos.
Vreau să fiu o oglindă, în care razele de soare să se sclade lin... într-un moment blocat în nemurire.
Vreau să fiu o oglindă, care să îndrepte privirea spre cer,... lumina spre ceilalți... și inima spre iubire.

Vreau să fiu... o oglindă vie pe pământ, care să arate Cerul!

Vreau să fiu un felinar... care în noaptea cea mai neagră, să vegheze suflete.
Vreau să fiu un felinar,... care drept stă-n orice vreme.
Vreau să fiu un felinar... și mereu să fiu acolo, când cineva are nevoie de mine.
Vreau să fiu un felinar... cu îndrăzneală să străbat distanțe de durere.

Vreau să fiu... un felinar pe pământ, care să arate Cerul!

Vreau să fiu un pumn de sare... chiar dacă sunt defapt țărână.
Vreau să fiu un pumn de sare... să dau gust mâncării, vieții.
Vreau să fi un un pumn de sare, să păstrez credința bună.
Vreau să fiu un pumn de sare... să nu-mi pierd gustul orice-ar venii.

Vreau să fiu... un pumn de sare, care să arate Cerul!









duminică, 17 ianuarie 2016

Și dacă nu....?!

Și dacă nu renunț? Atunci când simt că nu mai pot? Și dacă nu mă dau bătută, când nu văd niciun rezultat? Și dacă nu plec, atunci când este greu? Și dacă nu....?!
Știu cum este să renunți. Știu e gust are renunțarea. Cunosc sentimentul dezamăgirii care te copleșește. Cunosc sentimentul eșecului. Dar... acum, aș vrea să-l cunosc și pe cel al reușitei.
Deja știu ce îneamnă să renunți. Aș vrea să văd ce se întâmplă dacă nu renunț.



sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Frumoasă pe dinăuntru și pe dinafară

   Știu, știu, îmi veți spune că sunt subiectivă. Că frumusețea însăși este relativă și complicată. Îmi veți spune că gusturile nu se discută. Dar eu știu că frumusețea vine din interior. Degeaba ai o față frumoasă, un păr de invidiat sau un corp de miss, dacă oamenilor le vine să o ia la goană când deschizi gura. Sau, cel puțin, și-ar fi dorit ca frumusețea exterioară să o reprezinte și pe cea interioară.
   Întotdeauna am fost o ”vânătoare” de frumos. Întotdeauna mi-a plăcut să mă minunez de opera de artă a marelui Creator. Întotdeauna am admirat oamenii, atât cu chipul, dar mai mult cu sufletul, frumos. Întotdeauna am îndrăgit cuvintele frumoase... cuvintele cu tâlc, poveștile cu morală, oamenii cu inimă de aur. De aici mi-am dat seama că frumusețea vine de undeva din interior. Esența. Frumusețea înțelepciunii, frumusețea sincerității, frumusețea dărniciei, frumusețea iubirii, frumusețea loialității, frumusețea altruismului... frumusețea originalității...frumusețea de a fii tu însuți... frumusețea cu care te-a înzestrat Dumnezeu.
   Oamenii sunt diferiți. Frumusețea este diferită. Tu ești diferit de ceilalți. Și tocmai de aceea, esti special. Fiecare suntem purtători de frumusețe, dar nu fiecare reușim să o descoperim. Ba, unii, o și îngroapă. Dar frumusețea constă în a fi cea mai bună versiune posibilă a ta, pe dinăuntru și pe dinafară. Să fii tu însuți!



Frumoasă pe dinăuntru și pe dinafară este acea persoană, a cărei buze nu dezvăluie secrete sau împrăștie zvonuri nefondate, ci zidesc, ridică, îmbucură. Frumoasă și de dinăuntru și pe dinafară este acea persoană care, nu-și folosește ochii să găsească defecte la alții, ci, mai degrabă, pentru a vedea nevoile celorlați și a face ceva în privința asta. Frumoasă și pe dinăuntru și pe dinafară este acea persoană care, nu are mâinile pline de lucuri de preț, ci mai degrabă, de fapte bune făcute fără a aștepta ceva în schimb. Frumoasă și pe dinăuntru și pe dinafară este acea persoană a cărei picioare nu aleargă după satisfacerea propriilor plăceri, ci mai degrabă, aleargă să aducă o rază de speranță în inimile întunecate.


Îmi doresc să fiu genul de fată, care, să nu atragă atât prin aparență, cât prin esență. Genul de fată a cărei comoară interioară să fie mai mare decât cea exterioară. O fată frumoasă, dar a cărei frumusețe exterioară să pălească în comparație cu cea din interior. Îmi doresc să impresionez prin cuvintele pe care le spun și pentru felul în care le spun. Nu prin hainele scumpe pe care le port. Aș vrea să impresionez prin lucrurile care mă pasionează și care mă reprezintă, nu prin lucrurile pe care le țin în mâini. Nu-mi doresc, la bătrânețe, când tinerețea va fi doar a amintire frumoasă, să strâng la piept bani, lucruri sau comori care se pierd. Ci vreau să strâng oameni frumoși, bucurie, pace, roade bogate ale unei vieți trăite frumos. Vreau să las în urmă frumusețe. Dar nu dinaceasta care trece o dată cu înaintarea în vârstă. Ci o frumusețe care izvorăște din inimă, se citește pe față, se împarte prin cuvinte și se materializează prin fapte!


   Îmi doresc o lume plină de oameni dinaceștia, cu oameni frumoși, valoroși și curajoși! Curajoși pentru a doborî standardele lumii și de a trăi la înălțimea celor plăcute lui Dumnezeu! Și atunci, sunt sigură că strădania noastră nu va fi în zadar!

 Trăiește frumos, pentru suflet și cu Dumnezeu! Trăește astfel și viața ta va fi una dintre cele mai frumoase!

vineri, 15 ianuarie 2016

Fii bun, întotdeauna!

   Nu poți cunoaște niciodată o persoană atât de bine încât să fi în măsură să o judeci. Și atunci când ajungi să o cunoști nu mai ai niciun motiv să o judeci.
   Nimeni nu poate ști cum este să fii îndrăgostit dacă nu a iubit vreodată. Nu poți ști cum este să fi părinte, dacă nu ai fost unul, încă. Nu înțelegi cum este să fi fericit dacă nu ai experimentat vreodată fericirea adevărată. Nu ești în stare să judeci o persoană, numai dacă o cunoști. Și odată ce ai ajuns să o cunoști, nu vei mai vrea să o judeci.
   Înainte de a îndrepta arătătorul către celălalt, să ne uităm atent la cele patru degete îndreptate înspre noi. Să ne scoatem mai întâi bârna din ochii noștrii și abea apoi, dacă vom mai avea ce, să ne ocupăm de paiul din ochii clorlalți.
   Fiecare persoană pe care o întâlnești duce o bătălie despre care tu nu știi nimic.
De aceea, fii bun cu toți, chiar dacă nu par că ar merita bunătatea ta! Iubește necondiționat, dar nu într-un mod naiv! Totuși, iubește, pentru că numai dragostea întinde punți acolo unde mândria, răutatea și gelozia ridică ziduri! Dăruiește cuvinte frumoase, ziditoare, fapte bune, sfaturi pline de înțelepciune! Ajută atunci când este nevoie de ajutor! Și împarte bucurie oriunde te afli!

   Fii bun; întotdeauna! :)




joi, 14 ianuarie 2016

Valoarea unei fete creștine

   În cele ce urmează, îmi doresc să mă adresez vouă, fetelor de orice vârstă. Vreau să împărtășesc cu voi un mesaj adresat nouă, scris din perspectiva unui bărbat. Un eseu despre adevăratele valori pe care Dumnezeu, și un băiat credincios, le apreciază la o fată. Eseul face parte din cartea ”Miros de cer, într-un vas de lut”, scrisă de Cristian Boariu. Sper ca aceste cuvinte să ne ajute să ne ajustăm viața în conformitate cu principiile biblice.
 ”Am auzit recent de o fată care a invitat pe un băiat în oraș. Sau pe o fată care, pentru un ”Te iubesc” pasional, s-a dăruit gratis înainte de căsătorie. Sau de o fată care, pentru o poșetă nouă și o pereche de blugi, a coborât standardele crezând că banii sunt mai importanți decât curăția minții și a trupului.
   Întâlnești fete pentru care valorile adevărate sunt la exterior. Farduri, rujuri, solarii, machiaje, haine mulate, toate realizate cu scopul de a atrage privirea. Pentru că lucrurile ieftine trebuie împodobite și au nevoie de reclame multe (dar aceste fete nu știu acest principiu de marketing). Cine are puțin în interior întotdeauna va pune preț pe exterior, că altceva ”de preț” nu are...
   Diavoulul are un scop pentru care se luptă enorm: să ne arate că lucrurile ieftine sunt scumpe, iar pe cele scumpe să le ieftinească ca să pară vechituri. Să le spună fetelor că ”oricum te căsătorești cu el”, deci poți să-i permiți prietenului orice. Că ”oricum veți fi împreună toată viața, ce să mai așteptați până la nuntă?”
   Dumnezeu ne învață altceva, însă. Biblia scoate în evidență fete care au marcat istoria prin ascultare de Dumnezeu. Acea fată a lui Caleb nu s-a dat unuia cu o mașină de ultimul răcnet, nici unuia cu mușchi sau fițe, ci unui biruitor. Băieții care biruiesc ispitele lumii, care vin de la părtășia cu Dumnezeu și uimesc prin principiile pe care le au. Băieți, care nu caută fete ieftine, ci fiice de Rege.
   Estera a luat de la curtea împărătească doar ce era necesar (Estera 2:15). Dacă s-ar fi bazat pe exterior, ar fi murit împreună cu poporul evreu. Ea avea însă un interior unde postul și rugăciunea erau valori inestimabile cu care a putut ”cumpăra” viața unei națiuni.
   Pregătirea pentru căsătorie nu se face cu telenovelele în față, nici cu starurile de la Hollywood luate ca exemplu (de ieftineli) care au ”n” divorțuri în spate. Nu! Fiicele Regelui se pregătesc altcumva pentru căsătorie. Pentru ele nu va conta marca telefonului, nici dacă e chirie sau casă cu trei etaje. Nu! Pentru ele va conta dacă băiatul e mereu prin preajma Regelui, ca să știe cum să se comporte cu o fiică a Lui.
   Valoarea unei fete creștine e dată de hărnicia ei. Proverbe 31 nu este un capitol ”de groază” pentru ea, ci un capitol exemplu. În epoca fast-food, a-ți aștepta soțul cu mâncare gătită azi e o raritate. Dar nu uitați că familia unită, care stă în jurul mesei acasă, reprezintă o mare binecuvântare. (Ps. 128:4)
   Valoarea unei fete creștine e dată de disponibilitatea de a da viață. A fi mamă nu e pe placul societății de azi, dar e o cinste ca Cel ce e Viață să te folosească pe tine pentru a da naștere unor noi vieți. Iar ca să modelezi inima unor micuți e nevoie ca să fii tu modelată înainte de caracterul Regelui.
   Valoarea unri fete e dată de Biblia ei personală. E cel mai folosit obiect din poșeta ei și cel mai de preț. Și cu siguranță va ”căuta” un băiat care să nu fie străin de versetele de aur ale acestei Cărți.
   Pentru toate fetele valoroase am scris asta. Pentru cele care în căminele de la facultate se luptă să se păstreze curate. Pentru cele care nu-și dau deloc ușor numărul de telefon. Pentru cele care nu ies în evidență și nu atrag privirile prin lucrurile lumii. Pentru fetele care la facultate le găsești în sălile de la bibliotecă învățând, nu pe la cluburi, banchete și petreceri.
   Pentru cele care luptă din greu cu curentul de lângă ele. Pentru cele care merg la rugăciune, la bolnavi în vizită și pe care puțini băieți le întreabă: ”Ce mai faci?”. Pentru fetele acelea valoroase care se întreabă mereu dacă chiar merită să se păstreze curate, când își văd colegele în aventuri după aventuri. Pentru fetele care în ziua nunții nu te pun pe gânduri pe tine ca slujitor, ci știi sigur că intră în biserică curate.
   Pentru fetele care vor da naștere la viitori predicatori, misionari, cântăreți, medici creștini, scriitori creștini, martiri, evangheliști, băieți de valoare.
   Pentru fetele care vor zâmbi nu doar în ziua nunții la aparatul foto. Pentru fetele care vor merge cu încredere în Dumnezeu înainte știind că fiicele Lui care se păstrează curate vor trece prin viață cu sufletul ușor și cu cântări de laudă în viitoarea familie...
   Pentru fetele pe cale de dispariție în societatea de azi, dar care nu vor dispărea niciodată din viziunea lui Dumnezeu pentru un cer cu flori, cu străzi de aur, cu alb și cu albastru.”

 Dumnezeu să ne ajute pe fiecare să ajungem astfel de fete!
Ps. Recomand cu căldură cartea aceasta cu eseuri creștine pentru suflet, semnată de Cristian Boariu!
Se poate comanda online, de pe site-ul: http://gramma.ro/produse/m1/5833/40/68/Miros-de-ceruri-intr-un-vas-de-lut

miercuri, 13 ianuarie 2016

Privind numai înainte

   Un profesor de pian îi spunea într-o zi elevului său, că nu contează de unde a plecat, ci unde a ajuns și unde vrea să ajungă. Copilul, în ciuda faptului că își dorea foarte mult să cânte la pian cum cântau marii muzicieni ai vremii, nu era prea înzestrat în acest domeniu. Așa că, nimeni nu te-ar fi crezut dacă spuneai, pe-atunci, că va ieși ceva frumos din toată povestea asta. Și, pe drept vorbind, fusese la concerte și niciodată nu reușise să cânte ca ceilalți copii. Acasă, nu era prea încurajat de părinți. Muzica, părea că fuge de el.
   Așa se face că, pentru un moment, și-a dorit să se lase păgubaș. Profesorul, însă, cu înțelepciunea perilor albi, l-a încurajat să continue. Vorbele sale blânde i-au rămas întipărite în minte, copilului, mult timp. El a învățat că nu contează cum începi, ci cum termini, că începuturile sunt, de obicei, mai slabe. A învățat că nu contează de câte încercări eșuate ai avut parte până acum, ci câte reușite îți dorești în viitor. A învățat că nu trebuie să-ți cobori niciodată standardele și țintele puse, ci să dai tot ce ai mai bun din tine ca să le atingi. Deasemenea, a învățat că trebuie să se și vadă talentat și faimos, încă de pe acum. Că pentru a ajunge undeva, trebuie să te consideri ca și ajuns acolo.

   Așa că, a început să se comporte ca un mare pianist. Și, într-un final, voința, ambiția, munca și perseverența au adus roade bogate. Iar timpul a arătat, încă o dată, că imposibilul poate deveni posibil. Tânărul pianist a devenit o personalitate marcantă și de valoare în lumea muzicii, ajungând să fie cunoscut de o lume întreagă.

    În viața de zi cu zi, ne întâlnim deseori cu situații asemănătoare. Nu avem banii, frumusețea, abilitățile sau faima altora. Nu suntem la fel de înzestrați. Nu suntem destul de buni. Nu ne vedem destul de buni, deși în realitate, suntem. Trecutul, însă, ne-a luat toată speranța...
   Nu mai privi în urmă, dragul meu cititor, nu ai să vezi nimic nou! Uită-te înainte! Nu mai contează cât de prost ai început sau ce părere ai lăsat celorlalți!


  Stop! Până aici! Ajunge cât am trăit cu trecutul legat de brațe și de picioare. Ajunge cât am stat pe loc, pentru că am crezut că nu mai putem face nimic din cauza a ceea ce a fost.
   Ce a fost, a fost! Și ceea ce va fi, nu a mai fost. Așa că, trăiește această clipă, în așa fel, încât, atunci când ”va fi-ul” va deveni un ”a fost” să poți zâmbi din toată inima!

     Trăiește privind mereu înainte și consideră-te, deja, persoana care îți dorești să devii! Comportă-te ca și cum toată lumea te iubește și nimeni nu-ți dorește răul! Comportă-te ca și cum nicio dată nu ți s-a întamplat vreun rău! Comportă-te ca și cum ai trăi, chiar acum, viața pe care o visezi! Astfel, vei deveni ceea ce-ți dorești la fel ca tânărul din poveste. Astfel, cei fii iubit și nimeni nu-ți va mai căuta răul. Astfel, îți vei trăi viața visurilor tale! Astfel... vei avea pace în inimă!
   Privește numai înainte! Și vei ajunge acolo unde îți dorești!






marți, 12 ianuarie 2016

   A fost odată un rege puternic și vestit. Era așa de puternic încât putea să facă orice vroia, dacă vroia, când vroia. Era cel mai mare rege care a existat vreodată. Dar era și cel mai bun. Atât de bun, încât a investit tot ce avea mai scump, în supușii săi. I-a învățat cum să trăiască frumos și cu folos. Le-a dezvăluit mari secrete ale vieții. Le-a dat liberul arbitru și le-a promis că va fii cu ei întotdeauna. Dacă îl vor asculta.
   Un timp, în împărăție a domnit pacea. Oamenii trăiau fiecare zi cu bucurie, fără grija zilei de mâine sau povara remușcării. Erau uniți, iubiți și prețuiți.
   De la un timp, însă, supușii au început, încet, încet să uite de rege, considerând tot ce aveau ca pe ceva de la sine înțeles. Cu fiecare zi ce trecea, se făceau tot mai nemulțumitori, tot mai răi. Și-au făcut propriile lor reguli, trăind contrar a tot ceea ce învățaseră de la Rege. Astfel, cetatea păcii a devenit cetatea războiului. Certurile, hoțiile, crimele au ajuns la culme. Dreptatea, pe cale de dispariție. Băutura și nebunia au fost așezate la loc de cinste. Răutatea, răzbunarea, ura, jucau în piețe. Spectacolele deveneau sângeroase. Pofta după după tot ce era interzis creștea. Și, o dată cu aceasta, creștea și nefericirea.
  
   Văzând toate aceste lucuri, Regele s-a întristat mult. Și a trimis o serie de soli ca să îi convingă pe oameni să se întoarcă. Dar ei au refuzat cu desăvârșire. Dușmanul poporului amăgea tot mai mulți cetățeni să se alăture lui. Le promitea averi mai mari, haine mai strălucitoare și împlinirea tuturor dorințelor lor. Cu cât Regele trimitea mai mulți soli, cu atât oamenii se opuneau mai mult. Dușmanul râdea malefic, în timp ce Regele plângea. Plângea pentru că știa încotro se îndreptau. Știa că oamenii aceștia își făceau singuri rău. Știa că inamicul le întinsese o cursă. Știa că îi aștepta moartea. Dar el dorea să le dea viața.
   Așa că, într-un final, văzând cum oamenii lui se rătăceau și se pierdeau în întuneric, a hotărât să facă sacrificiul suprem. Și-a trimis Fiul printre oameni. Acesta a întors pe mulți din răzvrătire la ascultare, din remușcări și lacrimi amare, la bucurie și speranță. A și vindecat pe mulți dintre ei. Le-a înmulțit mâncarea. Le-a ascultat povestea vieții și i-a iertat pe mulți de datoriile pe care le aveau față de Rege. I-a ajutat, i-a eliberat, i-a mângâiat, i-a iubit. Le-a făcut numai bine și le-a vorbit despre ceva mai măreț decât le putea oferi viața aceasta. Le-a promis chiar tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Și mulți au și primit. Oamenii începuseră să-l iubescă. Au început să-și vadă hainele murdare și să-ți dorească să fie curățați. Și el chiar asta făcea. Albea haine murdare, curățea conștiințe încărcate, pansa răni dureroase...
   Cu toate acestea, să nu credeți că nu a avut și dușmani. Pacea pe care Prințul o aducea, îl deranja pe Dușman. Așa că, acesta a întărâtat oamenii să-L omoare pe Prinț.
   Într-una din zile, conducătorii nemiloși l-au prins pe Fiul Regelui și l-au rătignit pe o cruce. El, blând, umil, ascultător, a cerut Tatălui Său să-i ierte pe cei care l-au dat la moarte, fără ca măcar să fi greșit cu ceva.

   Atât de mult a iubit Regele lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibe viață veșnică.

   Dar, tocmai cand totul părea să se sfârșească, Prințul a înviat. Și apoi s-a întors la Tatăl Său.
Totuși, de atunci, oamenii au avut o șansă să găsească și să meargă pe calea cea bună... să ajungă acasă, să ajungă în împărăția veșnică.

   Și astăzi sunt mulți, mulți oameni care nu cred în jertfa Regelui nostru și nu-I primesc darul vieții veșnice.
   Mulți îl vorbesc de rău, îl batjocoresc sau îi persecută slujitorii. Dar El ne-a făcut numai bine. El ne dorește numai binele. Și El știe mai bine decât noi.
   Știe că Dușmanul încă mai bate la ușile inimilor noastre, ca să ne ucidă. Dar nu te grăbi să deschizi ușa, ci lasă-L pe Isus să răspundă!
  
    Rămâne o întrebare, totuși, de ce să nu-L primești pe Cel ce și-a dat viața pentru tine? De ce să nu crezi în Cel care ți-a promis o veșnicie de bucurii nemaîntâlnite? De ce să îți bați joc de cineva care ți-a apărat spatele atunci când erai gata să fii înfrânt? De ce ai refuza pe cineva care te iubește mai mult decât ți-ai putea vreodată imagina?!

luni, 11 ianuarie 2016

Trăiește iubirea


   
     Am văzut oameni fericiți și oameni mai puțin fericiți. Am văzut oameni care întradevăr aveau motive întemeiate să fie nefericiți, dar și oameni care pur și simplu așa erau ei. Nefericiți. Mereu cu fața tristă, cu privirea pierdută, cu fața înnorată și cu inima îngreunată.
     Primul instinct a fost să-i învinovățesc. Ca și cum ei ar vrea să fie așa. Dar oare suntem noi întotdeauna conștienți de starea noastră? Putem noi oare să părem veseli dacă nu suntem bine-dispuși? De unde vine fericirea? De unde vine tristețea? Nu suntem și noi oare responsabili de fericirea celorlați? Cum putem face pe un om fericit? Cum putem readuce un zâmbet pe fețele crispate? Cum putem descreți frunți sau îmbucura inimi?
     Cum...?
  
     Iubind.

     Iubirea este pansamentul pentru orice rană. Iubirea este lumina care străpunge întunericul. Iubirea este antidotul pentru ură. Iubirea... este totul.
    Numai iubind putem atinge inimi... numai iubind putem înveselii pe cei triști... numai iubind ajungem la stele, la lună, la soare, la bucurii sincere și revigorante. Numai iubind suntem cu-adevărat fericiți și numai oferind iubire, putem aduce fericire.

     Oamenii sunt așa de nefericiți pentru că nu știu cât sunt de iubiți. Nu conștientizează faptul că sunt iubiți. Se pare că nu este deajuns doar să iubești. Trebuie să și arăți lucurul acesta. Să-i lași pe ceilalți să vadă asta, să simtă asta, să știe asta...

     Vrei o lume mai bună, vrei să fii fericit și să fii înconjurat de oameni fericiți?
-Iubește! Iubește și asigură-i pe toți de dragostea ta! Lasă-i să știe, lasă-i să vadă, lasă-i să simtă că sunt iubiți, prețuiți și de neînlocuit!


    Un înțelept spunea odată: ”M-am născut cu o mare nevoie de a fi iubit. Dar în același timp, cu o mare nevoie de a oferi iubire!” Cred că scopul nostru în viață este să iubim. Pentru că a iubi și a fii iubit este cel mai frumos lucru de pe pământ.

”Iubește-L pe Dumnezeu și El îți va da putere să îi iubești pe alții, chiar și atunci când te dezamăgesc.”- Francine Rivers

     Iubirea, niciodată nu va seca. Iubirea crește, nu scade, o dată împărtășită. Dăruiește iubire și vei avea parte de iubire!
     Iubește și vei fii iubit!
     Iubește ca să fii fericit!

duminică, 10 ianuarie 2016

Continuă să lupți

   M-am confruntat de multe ori cu sentimentul nesiguranței. Și în astfel de momente, mi-aș fi dorit ca viața să aibe un manual de instrucțiuni. Mi-aș fi dorit ca oamenii să poată fi cuprinși în filele unei cărți. Ca sentimetele să aibe vreo hartă, chiar dacă ar fi îngropată în nisip. Aș fi vrut ca întrebările să aibe vreo culegere, la spatele căreia să se găsească răspunsurile...
   Mi-aș fi dorit, poate, mai mult decât orice, să am un ghid al propriei mele persoane. Pentru că nu aș câștiga nimic dacă aș cunoaște toată lumea... dar m-aș pierde pe mine...
   Și am tot încercat să-mi țin echilibrul. Cu sau fără instrucțiuni. Dar pe marea vieții, vântul suflă puternic. Am căzut și iar m-am ridicat. Nu puține au fost dățile în care valul era cât pe ce să mă înghită. Și totuși, am scăpat. Dar totul mi se părea prea greu. Și am început să caut punctul acela de sprijin.
   Un timp, m-am încrezut în oameni. Am crezut că ei știu mai bine, dar m-am înșelat. Apoi, m-am încezut în mine. Și un timp a funcționat. Dar apoi, am înghițit din nou apă. Așa că m-am dat bătută. Și am pornit spre țărm, unde apele erau mai liniștite și lucurile intrau, parcă pe făgașul dorit.
  
   Mai aveam câțiva pași să ating nisipul, când am simțit că-mi lipsește ceva. Nu, nu îmi pierdusem nimic în valuri. Doar că am realizat că nu mai este nimic interesant aici, pe țărm. Nu mai am parte de lupte cu marea, dar nu mai am parte nici de aventură. M-am oprit și mi-am întors privirea. Nu eram singură. Mai erau mulți încă în mijlocul mării. Frați de-ai mei, luptători. Și atunci am înțeles, schimbându-mi direcția. Am înțeles că țărmul nu-mi va putea da niciodată frumusețea aceea a mării. Nu-mi va putea oferi niciodată satisfacția unui câștig mult dorit... a unei biruințe în urma unei lupte crâncene. Am înțeles că locul meu este acolo, în mijlocul mării. Și orice aș face, oriunde aș pleca, nu m-aș simți ”acasă”. Pentru că destinul meu este să lupt și să înving. Locul meu este printre valuri. Pentru că sunt o biruitoare.
   Am fost atât de aproape să renunț... Dar cum aș fi putut pierde toată bucuria de a învăța să-ți păstrezi echilibrul în timp ce valurile înspumate te urmăresc din spate, clocotind de mânie, așteptând momentul să te înghită?!
 
   Nu este mereu ușor. Eșecurile nu dispar la clipeală. Iar eu nu am învățat atât de repede arta de a lupta. Dar nu am renunțat. Am continuat să lupt. Și am căzut și m-am ridicat, și iarăși am căzut, și iarăși m-am ridicat... Și așa, încetul cu încetul, am reușit. Cu fiecare eșec m-am ridicat mai sus și mai motivat.
   Și-apoi am reușit... am reușit să jonglez cu valul, să mă joc cu el, și chiar mai mult de-atât, să-l folosesc spre binele meu. Acum nu mai încerc să tai valul. Nici să sar peste. Acum am învățat să mă bucur de el... am învățat să fac surfing.

   Viața... este ca o luptă cu valul, cu marea, cu apa, cu îndoiala, cu nesiguranța, cu problemele, cu bolile, cu situațiile dificile, cu oamenii, cu tine însuți... Dar a renunța este cea mai proastă alegere pe care o poți face. În schimb, dacă accepți provocarea, accepți schimbarea, accepți sfaturile, dar mai ales te lași ghidat de mâna divină a lui Dumnezeu, vei avea parte de cea mai frumoasă experiență ever. Nu numai frumusețea din timpul bătăliei, dar și răsplata de la capătul ei merită tot efortul. Pentru că tu ești născut să fii un luptător. Câmpul de bătălie este casa ta. Iar destinul tău... e să învingi.


 
   Și-apoi, când se crăpa de ziuă, am înțeles de ce viața nu are nici ghid, nici hartă, nici culegere cu răspunsuri. Oare ce rost ar avea atâtea cărți pentru a cuprinde două cuvinte și un semn al excalmării? ”Nu renunța!„



Acesta este secretul.
Pentru că numai încercând și repetând reușești să înveți. Și numai continuând să lupți, biruiești.


   Așa că, nu renunța! Continuă să lupți, învingătorule!



Remember: 


sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Life goes on

    Când mă uit în urmă, la anii care s-au scurs cu atâta repeziciune din viața mea, îmi dau seama de un lucru. Oricât de întunecate au fost unele momente, unele perioade, oricât de grea a fost acomodarea, oricât de multe eșecuri dureroase am avut, toate au trecut. Și viața a mers înainte.
     De multe ori m-am gândit că acela va fi sfârșitul. Dar nu a fost. În mijlocul întunericului, când nu mai zăream luminița de la capătul tunelului, credeam că nici nu o voi mai vedea vreodată. Când dădeam de greu, mi se părea că viața se va termina acolo. Dar nu a fost așa. Iar pentru aceasta, eu sunt astăzi în viață, povestind despre ceea ce părea a fii un capăt de linie. Dar s-a dovedit a fi doar o răscruce.

    De fiecare dată când m-am confruntat cu situații de neînțeles, viața a mers înainte. Viața a continuat, chiar dacă eu nu mai vedeam dincolo de ”astăzi”. Nu s-a oprit atunci. De aceea, cred că orice ar fii, oricât de greu, totul va trece. Și luptele imposibile de astăzi, vor devenii istorie, mâine. Problemele de ieri, vor rămâne doar o amintire. Pentru că Dumnezeu a hotărât ca viața ta să meargă înainte!


 

 Să nu uiți că totul este trecător. Viața trece, noi trecem, toate trec... dar ceea ce rămâne veșnic este ceea ce contează cu adevărat! Ai grijă de sufletul tău! Este comoara ta veșnică!

Binecuvântat fără măsură

   
  Soarele a apus. Ziua a luat sfârșit.
     Tumultul se topește. Vorbele devin șoapte. Șoaptele devin umbre. Umbrele se pierd în întuneric...
     Omul și-a încetat activitatea. Munca s-a oprit. Natura a adormit. Muzica a încetat.
     ...timpul a trecut... și încă trece... 
dar tu ce-ai făcut? ce faci? ce vei mai face?

Știai că în fiecare minut, mor aproximativ 110 oameni în întreaga lume? ... în fiecare minut...
Știai că numai îndurarea lui Dumnezeu este cea care încă îți mai dă viață? ... și încă viață din belșug...
Știai că sunt milioane de oameni care își doresc încă o clipă, încă o zi... încă o șansă la viață? ...dar prea puțini o mai au...
Știai că viața este un dar?... format dintr-o mie de daruri...
Știai cât ești de binecuvântat?... știai...?



       Nu știu cine ești, ce faci sau care îți sunt luptele spirituale. Nu știu care sunt visele, speranțele, aspirațiile tale. Nu îți cunosc prezentul, cu atât mai puțin trecutul sau viitorul. Nu îți știu eșecurile sau lacrimile din spatele cortinei. Dar nici succesurile răunătoare.

Nu... nu îți știu povestea...
Știu, în schimb, un lucru foarte important despre tine. Un lucuru pe care, poate, nici nu îl conștientizezi.
 -Ești binecuvântat peste măsură!
 Să o mai spun o dată?
-Ești binecuvântat mai mult decât vei putea vreodată pricepe!

De ce spun asta?
-Pentru faptul că poți citi rândurile de mai sus. Trăiești, respiri, gândești, vezi, înțelegi. Sunt o serie de acțiuni, fapte, organe, funcții... pe care le numim simplu ”lucruri”, care te fac să fii ”alive”. Și există atât de multe pericole, dezastre, ”șanse”, să nu mai fii printre cei vii...

Ești privilegiat, ești iubit, ești ocrotit! Te mai întrebi cum se poate așa ceva?
-Simplu, Dumnezeu. El ți-a dat șansa unei noi clipe, unei noi zile, unei noi oportunități, unei noi binecuvântări.
Ești binecuvântat pentru că, oricât de greu ți-a fost până aici, ai reușit. Ai ajuns. Ai supraviețuit. Ai biruit. Ai ajuns ziua de mâine pentru care te îngrijorai ieri.


 Astăzi vreau doar să-ți spun cât ești de binecuvântat! 

Dar, în același timp, pregătește-te să fii, la rândul tău, o binecuvântare!




joi, 7 ianuarie 2016

Îți mulțumesc

Doamne, vin din nou înaintea Ta... și de data aceasta nu vreau să mă mai plâng, să-ți cer ceva sau să-ți mai povestesc despre ce mi s-a întâmplat... Astăzi vreau doar să-ți mulțumesc...
  • Îți mulțumesc pentru protecția Ta divină! Pentru grija cu care mă copleșești din prima clipă a dimineții, până în cea din urmă a serii...
  • Îți mulțumesc pentru pâinea cea de toate zilele, pentru binecuvântata apă și modalitățile prin care le procurăm pe toate-acestea!
  • Îți mulțumesc pentru aerul pe care Îl respir și pentru plămânii sănătoși pe care mi I-ai dat! Sunt conștientă de faptul că acest lucru are o deosebită importanță. Aerul este viață, este harul de care mulți nu mai au parte...
  • Îți mulțumesc pentru inima care îmi bate în piept! Chiar dacă uneori ar vrea să o ia la goană, îți sunt nespus de recunoscătoare pentru că ticăie neîncetat.
  • Îți mulțumesc pentru acoperișul de deasupra capului și pentru patul în care mă odihnesc. Pentru că sunt mulți cei care, fie vară, fie iarnă, dorm afară...
  • Îți mulțumesc pentru părinți, pentru frați și pentru surori! Mulțumesc pentru că de când am văzut lumina zilei pentru prima dată, m-ai binecuvântat cu o comoară, familia! Îți sunt recunoscătoare că suntem împreună și călătorim cu toții înspre Cer!
  • Îți mulțumesc pentru binecuvântările pe care le-ai revărsat peste mine! Chiar atunci când meritam sau mă așteptam mai puțin, Tu mi-ai îmbucurat sufletul.
  • Îți mulțumesc pentru dragostea Ta, pentru bunătatea Ta, pentru răbdarea Ta, pentru iertarea Ta, pentru bucuria Ta, pentru ajutorul Tău, pentru mila și îndurarea Ta... pentru tot ce ești! Pentru tot ce îmi dăruiești, fie bine, fie greu...
  • Îți mulțumesc astfel și pentru încercări! Mulțumesc pentru perioadele dificile și evenimentele neplăcute prin care mă treci! Mulțumesc pentru suferință, pentru greutate, pentru examene, probe... pentru visele zdrobite! Îți mulțumesc! Pentru tot ce mi-ai dat.    
  •      Mulțumesc pentru promisiunea unei noi primăveri, a unor zâmbete proaspete și mai pline de încredere, pentru fericirea încercată, caracterul curat, trecut prin foc, pentru lacrimile transformate în realizări.... mulțumesc pentru că prin toate îmi arăți că mă iubești! 

Îți mulțumesc că Tu lucrezi cum nici nu pot gândi, cum nici nu pot pricepe pe moment! 


Un lucru vreau să-ți cer acum și ruga mea este doar să-mi deschizi ochii!
Deschide-mi ochii să pot vedea prin încercare, bucuria ,care nu peste mult timp, răsare! 


„Dacă ştim să primim cu sufletul deschis bucuriile, dacă aşteptăm mereu însetaţi fericirea, trebuie să ştim primi şi loviturile şi nenorocirile, trebuie să ne aşteptăm şi la nefericire”. (Liviu Rebreanu, Opere)


miercuri, 6 ianuarie 2016

Cu Dumnezeu în fiecare zi

Astăzi aș vrea să împărtășesc cu voi, dragi cititori, o poezie îndrăgită de mine. Prin versurile reușite, înzestratul poet Costache Ioanid, prezintă viața frumoasă de care are parte omul care se încrede în Dumnezeu și se bizuie pe ajutorul Lui în fiecare zi.
Umblarea cu Dumnezeu înseamnă trăirea prin credință și nu prin ceea ce vedem sau credem noi. Umbrarea cu Dumnezeu îneamnă o viață binecuvântată, o viață în care El lucrează cum dorește. O viață împreună cu Dumnezeu este opera de artă a Creatorului.

 1. Cu Dumnezeu in fiecare zi,
Asa umbla Enoh in lumea veche
Ca doi prieteni pribegind pereche;
Si intr-o zi, calatorind mereu,
El a ajuns in cer cu Dumnezeu.

2. Cu Dumnezeu in fiecare zi,
Asa umbla in vremea lui si Noe
Si toti radeau de el atunci in voie;
Dar n-au ramas sub primul curcubeu
Decat cei ce umblau cu Dumnezeu.

3. Cu Dumnezeu in fiecare zi,
Asa umbla in Israel, Ilie,
Indeplinindu-si sfanta lui solie;
Si-un car de foc l-a dus ca pe-un trofeu
Sa umble si in cer cu Dumnezeu.

4. Cu Dumnezeu in fiecare zi,
Sa fim si noi in lumea de tarana,
La pieptul Lui, sa fim cu El de mana;
Si intr-o zi umbland asa mereu,
Ne vom trezi in cer cu Dumnezeu.

Amin!

Precum Enoh, Noe și Ilie, așa să fim și noi, călători spre Cer! Dumnezeu să ne ajute fiecăruia! 


marți, 5 ianuarie 2016

Darul de a dărui

   Fiecare suntem diferiți și unici. Fiecare suntem speciali. Fiecare avem câte un dar cu care am fost înzestrați. Dar nu fiecare la fel.
  • Unii au darul de a vorbi frumos. Și par că au mereu cuvintele potrivite la ei, ascunse prin buzunare, în poșetă sau în mânecă. Oriunde le-ar ține, este evident că sunt izvorâte din inimă și dintr-o înțelepciune dobândită în urma experiențelor trecute. Vorbele lor potrivite sunt spuse întotdeauna la momentul oportun.
  • Alții au darul îndemânării. Ni se pare că pe tot ce pun aceștia mâna, înflorește. Și tot ce își propun să facă, reușesc. Nimeni nu se descurcă mai bine ca ei la a tricota, coase, a face puzzle-uri, ornamente, bijuterii, felicitări, origamii sau quilling. Nimeni nu face torturi, pictează, sau chiar, operează la fel. Nimeni. Pentru că cele mai frumoase lucruri ies din mâinile înzestrate.
  • Alții au darul bucuriei. Te-ai aflat vreodată în prezența unei persoane foarte entuziasmate, pasionate și plină de viață? Atunci, nu-i așa că te-a molipsit puțin și pe tine?! Darul bucuriei este darul de a însenina locuri, fețe și vieți. Este darul mulțumirii, al minunării, al aprecierii tuturor lucurilor. Darul celor sinceri. Darul de a primi totul cu un zâmbet pe față și cu fermitate în inimă.
  • Alții au darul păcii. Oricând, oriunde și orice s-ar întâmpla, oamenii înzestrați cu acest mare dar, aduc pacea. Când spun acest lucru nu mă refer exclusiv la a face pace într-o ceartă sau bătaie. Ci la a emana liniște celor din jur. Nu ai cum să te superi pe un astfel de om. Și nici să fi nervos în preajma lui. Pentru că liniștea din el calmează parcă, și furtunile din inima ta.
     Alții au darul iubirii jertfitoare, darul de a se sacrifica pe ei înșiși de dragul celor dragi sau a unor cauze nobile. Alții au darul bunătății. Alții, darul gestionării tuturor lucrurilor și situațiilor limită. Alții au darul persuasiunii, astfel încât ajungem să-i credem, orice ar spune. Alții au darul hărniciei, a mâinilor și picioarelor neobosite. Alții au alte daruri. Prea multe și prea minunate pentru a putea fii numărate sau cuprinse-ntr-un articol.   Cu toate astea, există și daruri, care nu mai pot fi numite daruri, pentru că nu aduc niciun beneficiu nimănui. Darul  încăpățânării, darul certurilor, darul îndoielii ș.a.m.d.
   Totuși, există un dar care îmbogățește atât pe cel care-l primește, cât și pe cel care-l dă. Când vorbim de daruri, ne așteptăm să fie ceva care să ne aducă nouă vreun beneficiu. Și adevărul este că am fi mai săraci fără. Totuși, darul de a oferi este darul altruist, care dăruiește fără a aștepta ceva în schimb. Darul care, am putea spune, este format din toate celălalte daruri cerești, dar care le folosește pentru a îmbogății pe alții.
   Interesant este faptul că, de obicei, cel care dă, rămâne cu mi puțin. În acest caz, însă, cel care dă primește și el la rândul său. Primește bucurie, satisfacție sufletească, pace, liniște, binecuvântare.
Cum face asta? Simplu. Dăruind din preaplinul inimii lui, din preaplinul averii lui, din preaplinul timpului lui. Și nu numai atunci când are, ci chiar și atunci când nu are. Își dăruiește haina celui sărac, își împarte hrana cu cel flămând, își face timp pentru cei marginalizați, împarte cuvinte frumoase celor descurajați, întărește pe cei slabi... Este alături de cei care au nevoie de un prieten... Este orientat întotdeauna spre ce poate oferi celor din jur, nu pe ce poate primi de la cei din jur.
   Darul de a dărui este darul de a pune ineteresele celuilalt înaintea intereselor tale.
   Darul de a dărui este darul prin care dragostea se exprimă. 
Pentru că putem dărui fără să iubim, dar nu putem iubi, fără să dăruim!