marți, 1 decembrie 2015

Gândul lunii

   Se spune că toamna este o a doua primăvară, în care fiecare frunză e o floare. Cred că am putea spune același lucru și despre iarnă. O a treia primăvară, în care fiecare fulg de zăpadă e o floare înghețată.

   De mic copil iubesc iarna, pentru zăpada, aerul curat și cerul senin de decembrie... pentru geamurile aburite, cănile fierbinți cu ceai, poveștile la căldurică... colindele, orașul în straie de sărbătoare, luminițele... și mai ales oamenii.
Nu știu dacă ați observat, dar în preajma sărbătorilor de iarnă oamenii sunt altfel.
"De Crăciun fii mai bun, fii adevarat..." sunt versurile unui binecunoscut cântec, alese, parcă, la întâmplare. Totuși, sunt sigură că cel care le-a compus a văzut ceva în oameni... ceva frumos.

   Unitate.
În preajma sărbătorii nașterii Mântuitorului suntem purtați cu toții de același gând. Gândul mulțumirii și al bunătății. Așa cum de mult, într-o iesle, omenirea a primit Cel mai mare dar, Pruncul Isus, tot așa și noi, încercăm să oferim din puținul nostru celor din jur.
Suntem uniți pentru că suntem conduși de aceleași gânduri. Încercăm să fim alături de cei dragi, de cei pe care îi purtăm în suflet oriunde ne-am afla, de cei singuri sau de cei sărmani.

   Bucurie.
Mi-am dat seama de curând de faptul că bucuria nu se micșorează, odată împărțită, ci crește. De obicei, atunci când dai, rămâi cu mai puțin. Bucuria, însă nu se conformează acestei reguli. Doar împărtășită poate fi trăită la adevărata sa valoare.

   Dragoste
Cum am putea vorbi de unitate și de bucurie fără să vorbim de dragoste? Căci dragostea este izvorul tuturor cuvintelor frumoase, al mâinilor strâns legate, al zâmbetelor sincere și al oamenilor fericiți.
Dragostea este Dumnezeu și fără El nu este nimic. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibe viață veșnică.
Cine altcineva ne iubește mai mult decât Cel care a renunțat la slava lui de Rege, pentru a se naște într-un staul? Și cine altcineva este sărbătoritul, dacă nu Isus?

   Speranță.
   Luminițele se aprind la ferestre, în vitrine, în șemineu, dar și în inimi. Luminițe de viață, de speranță, de voie bună și de siguranță. Iarna este sezonul speranței că după nor vine iar soare, după război, pace, după încercare, binecuvântare, precum după iarnă, vine o nouă și frumoasă primăvară.

   Pace
La lumina unei lumânări, cu ochii închiși, asculți colinde. Glasuri firave de copii își înalță cântul spre cer. Încet, încet, ajungi la Betleem, la locul în care pacea s-a întrupat și apoi viață din belșug ne-a dat. Dar nu o pace pământească, cum ne-am fi imaginat noi. Ci o pace cerească, o siguranță că El e aici cu noi.
EL,
Emanuel.

Într-adevăr, El este aici cu noi!
Dar nu numai de sărbători.
Ci în fiecare clipă, în fiecare ceas, la fiecare pas.
De aceea, hainde-ți să nu-L mai lăsăm afară, ci să-I facem loc la căldura inimii noastre!
Și El ne va umple cu pace, speranță, bucurie, și tot ce avem nevoie, legați cu toții într-o strânsă unitate!




marți, 24 noiembrie 2015

De ce...?


     Desi ne place sa credem ca traim intr-o lume evoluata, din toate punctele de vedere (tehnologic, psihic, spiritual s. a. m. d.), ceea ce vedem astazi in jurul nostru ne dovedeste tocmai contrariul. Conflicte, ura si razboi care ne bate la usa.
Roboti? Inteligenta artificiala? da, s-au inventat. Dar o modalitate de a opri pentru totdeauna razboiul, nu.
Remedii pentru tot felul de boli? deasemenea. Dar remediul pentru ura, nu inca.
Am evoluat si, paradoxal, am involuat in acelasi timp. Am crescut in lucrurile exterioare, dar am ramas copii la cele de suflet.
Am ramas la un nivel mediocru si in ce priveste realtiile. Un alt paradox. Intr-o lume a tehnologiei de comunicare nu mai stim sa comunicam, sa ne mai intelegem unii cu altii. Si totusi, trecutul ar trebui sa ne fie ca o lectie, acum.

 Un mare intelept spunea odata, invatam din istorie ca nu invatam nimic din instorie. Ne intoarcem la lucrurile de care am fugit o data. Ne intoarcem la ura, barbarism, intoleranta si razbunare. Uitam ca suntem numai oameni. Ca avem o singura viata. Ca "nu avem un suflet, ci suntem un suflet. Avem un corp." ( C.S. Lewis)


     La sfarsitul celui de al II lea razboi mondial marii conducatori ai lumii au ajuns la concluzia ca ar fi fost mai bine sa fi stat la masa si sa fi rezolvat lucrurile cu frumosul. Remuscarile au aparut... dar prea tarziu. Dupa  distrugeri catastrofale si nenumarate pierderi de vieti omenesti, si-au dat seama ca trebuia sa foloseasca cuvantul. Nu arma, nu razboiul, nu moartea. Ci cuvantul.
    

     Cu totii suntem capabili sa aducem moartea in jurul nostru. Prin cuvinte, atitudine, comportament, prin lucruri pe care le facem si prin lucruri pe care ar trebui sa le facem si nu le facem. Dar putini sunt cei care aduc viata, in inimi, in suflete, in ochi si pe buze. Prin sinceritate, deschidere, bunatate si un zambet.
  Toate aceste lucruri ma determina sa ma intreb: de ce e atat de scump sa fim oameni?!

luni, 16 noiembrie 2015

Mulțumită cu nemulțumirea

     Mulți oameni spun că e mai bine să fii nemulțumit, decât mulțumit. Nemulțumit de lumea în care trăiești, de țara în care trăiești, de oameni, de evenimente și de tine însuți. De ce? Pentru că nemulțumirea te determină să devi mai bun. În timp ce mulțumirea te face să te complaci în starea în care ești.
     Acest mod de a privi lucrurile pare corect. Și totuși, în mine s-au ridicat o serie de semne de întrebare. Dacă nemulțumirea de noi înșine ne determină să devenim mai buni, cum se face că noi, ca oameni, avem nevoie să știm că suntem bine așa cum suntem? Cum se face că nemulțumirea nu aduce fericirea?
Cert este că avem nevoie să fim mulțumiți cu noi înșine. Avem nevoie de încrederea de sine, fără de care nu putem reuși în viață.

     Haide-ți să vedem defapt ce îneamnă nemulțumirea și ce înseamnă mulțumirea.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, nemulțumirea este o supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate, neajuns, neplăcere, necaz. 
Eu consider că nemulțumirea este o emoție negativă și, de multe ori, o jignire la adresa lui Dumnezeu. El care ne-a dat mai mult decât am fi meritat noi vreodată. 
Nemulțumirea apare atunci când nu ne mai place starea în care suntem.

     Pe de altă parte, mulțumirea este o exprimare a recunoștinței; răsplătire, satisfacție, plăcere, bucurie, fericire. 
Părerea me este că mulțumirea apare atunci când ne găsim plăcerea în viața ce o trăim, în felul în care suntem creați, în lucrurile cu care am fost binecuvântați.

     Spre deosebire de nemulțumire, care îți dorește să se schimbe, căreia nu-i place starea sa, mulțumirea îți dorește să rămână așa.
De aici, aș putea spune că sunt o persoană mulțumită cu nemulțumirea. Nu sunt o persoană mulțumită de starea mea ca să pot sta în bancă, liniștită și nepăsătoare. Ci realizez că sunt multe de schimbat în mine și în viața mea. Și tocmai aici apare nemulțumirea. Îmi doresc să ies din starea în care sunt și să cresc. Să devin o versiune mai bună a mea.
     
     Nemulțumirea este întotdeauna cu ”mai mult”. Apare întotdeaun cu un ”mai”. Vreau să fiu ”mai” bună, ”mai” altruistă, ”mai” săritoare, ”mai” înțeleaptă, ”mai”, ”mai” și, iar ”mai”. 

Astfel sunt mulțumită cu faptul că sunt nemulțumită. Cum?
Sunt mulțumită de faptul că sunt o persoană care îți dorește să urce și să nu stagneze, să se ridice și să nu coboare, să fie ”mai” în toate lucrurile constructive și să ajungă la statura pe care Dumnezeu Și-o dorește pentru ea.
Nu, nu este o laudă, ci dimpotrivă. Faptul că mai sunt atâtea lucruri de îndreptat la mine însemnă că mai am multe de învățat.


    
     Nemulțumirea, atunci când este folosită în mod constructiv, iar ”mai-ul” poate fi înlocuit cu un „+”, este o calitate. Nemulțumit să fii mereu de timpul irosit, pe care l-ai fi putut da Lui, de clipele în care n-ai zâmbit, de rezultatele care ar fi putut fi mai mari, de faptele bune pe care le-ai fi putut face și de multe alte lucuri care I-ar aduce bucurie Tatălui!
     

     Dar să nu exagerăm și să uităm de mulțumire. 
Mulțumit să fii mereu, de toate ce primești, și bune și rele, de ceea ce poți oferi, de ceea ce ești, cu tot ce ai, cu tot ce nu ai. Și de ce nu, să fii mulțumit că ești nemulțumit de o viață mediocră, când poți trăi una plină de prezența lui Dumnezeu!




Să fim mulțumiți și mulțumitori pentru toate lucurile! 
Iar în ceea ce privește caracterul, să dorim întotdeauna să devenim mai buni. 
Astăzi mai buni ca ieri și mâine mai buni ca astăzi! 


Și cred că viața, familia și lumea noastră va deveni un loc mai bun.

duminică, 1 noiembrie 2015

Gandul lunii

     E ciudat cum uneori te simți atât de gol de parca inima ți-ar fi o grădina uscata. Parca  nimic bun nu crezi ca mai ai de oferit. Nici o floare, nici un fruct, nici frumusețe, nici parfum si nici dulceața.
     Si totuși, Dumnezeu îți arată ca El e gradinarul si ca niciodată nu te va lasă in paragina. El smulge buruienile, tunde iarba, plantează trandafiri si ii îngrijește pana înfloresc.
Sunt zile de toamna, când vântul descurajării sufla puternic printre ramuri si ne plecam, gata gata sa ne rupem. Sunt zile in care frunzele nu mai împodobesc coroanele copacilor ci coaja pamântului. Sunt momente in care pomii sunt goliți de roade, iar florile de ce au ele mai scump. Si apoi adorm.

     Totuși, încă mai este viața. Încă mai este speranța! 
Vântul vine, dar el alunga norii. Frunzele cad, dar împletesc multicoloriul covoraș de frunze. Pomii sunt goi, dar roadele sunt pe masa. Florile dispar, dar sunt pastrate in ghiveci. Dumnezeu îngăduie si primăvara si vara, dar si toamna. Si toate lucrurile lucrează înspre binele nostru.

  
  Fii sigur ca încercarea de astăzi, nesiguranța, descurajarea si nelinistea trec, si lasă ceva mai frumos in urma. Un caracter tare, trecut prin foc si tocmai de aceea, de neprețuit. Bucura-te de vara din viața ta si fie ca mereu sa fie vara! Dar primește si toamna cu bucurie, ca pe o binecuvântare! 

duminică, 27 septembrie 2015

O poezie pentru suflet

Unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le-a făcut Domnul Isus, a fost să moară chiar și pentru cei ce L-au ucis. Iubirea Sa ne-a copleșit. Această poezie frumoasă ilustrează faptul că prin jertfa Sa am fost cuprins și eu și tu de nemurire.


Cuprins de nemurire 

    Pandichi Loredana 


Plângea Isus în Ghetsimani,
Plângea în rugi fierbinți,
Iar eu nu-nțelegeam mesajul
Umilei Sale rugăminți.

Și stăruia Isus în rugă
Cuprins de întristare,
Dar eu tăcut, grăbit-am pașii
Fugind de-a Lui chemare.

Îl auzeam cum mă striga,
Iar ruga Lui durea cumplit
În suflet m-a cuprins o taină,
Și dintr-o dată m-am oprit.

Când m-a  strigat cu dor, Iubirea
Oprit-am la răscruce,
Prin jerta Lui m-a scos din lume
In locul meu, murind pe-o cruce.

Și coborând din slăvi divine,
Cu milă  m-ai ales, Iubire
Iubind murit-ai pentru mine,
Să fiu cuprins de nemurire.


sâmbătă, 26 septembrie 2015

Ceva mai măreț

Dumnezeu nu ne ia niciodată ceva, pentru a ne da, în schimb, ceva mai rău. Ci întotdeauna El ne pregătește ceva mai bun.
Sunt convinsă că tuturor ni se întâmplă să uităm acest lucru când nu primim ceea ce vrem. Sau când pierdem ceea ce aveam. Ne gândim că Dumnezeu ne-a pedepsit. Sau ne-a părăsit.
Când visele cele mai dragi se sting încet fără să le putem reaprinde, credem că Dumnezeu ne-a lăsat la încercare. Că nu Îi mai pasă de speranțele, dorințele și sentimentele noastre. Că suntem blestemați. Avem impresia că ni s-a făcut o nedreptate, deși, la drept vorbind, nu am fi noi vrednici de bunătățile Sale.

Totuși, noi știm că toate lucurile lucrează înspre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Și chiar mai mult, știm că El nu ne va părăsi. Cu niciun chip nu ne va părăsi!

Care este problema defapt?
”Omul face la planuri, dar Dumnezeu este Cel care ia hotărârea!”
Investim în vise, ne dezvoltăm dorințe, ne facem fel de fel de planuri. Apoi, așteptăm ca acestea să prindă viață. Să-și ia zborul. Să se-ndeplinească. Din fericire, Dumnezeu intervine și le lasă să se materializeze numai cele care sunt pe placul Lui. De ce? Pentru că El are vise mai mărețe pentru noi. Visele noastre sunt, uneori, prea mici. Dumnezeu ne vrea mai sus, pe o treaptă superioară. El ne dorește binele și El cunoaște viitorul. Cine altcineva ar fi mai potivit pentru a-i încredința visele tale decât Dumnezeul care te-a creat?

De aceea, nu descuraja! Ridică-ți ochii spre Cer și mulțumește-I Tatălui Ceresc pentru visele care s-au întors la tine ca un bumerang. Mulțumește-I pentru eșecurile din viața ta, pentru tot ce nu ți-a ieșit după cum ți-ai dorit! Pentru că El are un plan mai măreț pntru tine. Poate nu-l vezi accum, dar fii sigur că-l vei vedea! Predă-ți visele în mâna Lui! Și fii bucuros pentru ceea ce El îți oferă și îți va oferi! Pentru că El este un Tată bun, care dă daruri bune copiilor Săi!

Keep calm and trust God! He's the Master!

vineri, 25 septembrie 2015

Deasupra norilor

Eram într-un avion pentru prima dată. Emoțiile unei noi experiențe îmi clocoteau în piept. Luminile se sting, glasurile coboară, aparatul de zbor se ridică. Cu sufletul la gură, oamenii aplaudă nerăbdători decolarea reușită. Privesc pe geam și văd cum totul se micșorează, oamenii devin niște furnici, clădirile, parcă, jucării, iar străzile, niște urme de melc... Totul capătă valori aproape microscopice. Cu uimire conștientizez că am ajuns la nori și chiar deasupra lor... Iată că zbor în sfârșit cu avionul!

Îmi amintesc cu nostalgie de încântarea pe care, mică fiind, o aveam când vedeam vreun avion pe cer. Mă întrebam mereu cum e să zbori, cum e să străbați cerul și să privești norii de sus. Mi se părea ceva special și unic... era un sentiment ce nu găseam cuvintele potrivite pentru a-l descrie. Dar în inima mea creștea dorința ca o dată... poate într-un viitor îndepărtat... să zbor și eu.
 
Acum, după destul de mult timp, iată-mă aici, într-un avion, privind pe fereastră și minunându-mă. Să știți că avioanele nu sunt chiar atât de solide, nici atât de pregătite sau special construie! Cel puțin nu pe cât mă așteptasem eu. Aflat acum la sute de kilometrii de sol, avionul părea o biată bucată de tablă care se clătina și fâlfâia în vânt. Aripile, formate din multe plăcuțe asamblate cu iscusință, păreau acum atât de fragile și subțiri, încât mă întrebam dacă vom mai ajunge vreo dată cu picioarele pe pământ.

Dar stând acolo și privind lumea prin geamul de la ”etajul 1000”, așezat pe aripile ”vântului”, simțindu-mă neputincioasă și vulnerabilă total în fața unui eventual ”accident”, m-am întrebat ce este viața. Ce este viața mea, ce am făcut cu viața mea până acum și ce aș vrea să fac cu viața mea de acum înainte. Bine-nțeles că nu a fost prima oare când mi-am pus această întrebare. Doar că de data aceasta, răspunsul se cerea a fi cât mai sincer cu putință.
Primele imagini care mi-au venit în minte au fost cele ale celor dragi mie. Ca și cum viața mea erau ei, părinții, frații, bunicii, prietenii... Nu-ți poți da seama de ceea ce contează cu adevarat pentru tine până când nu îți dai seama că ai putea să-l pierzi... sau să te piardă el pe tine.... Apoi, încet, imaginile au început să se deruleze și să ilustreze momentele cele mai marcante din viața mea. Am călătorit în timp, de la copilărie la adolescență și apoi la perioada din prezent. Am călătorit de la dezamăgiri și vise moarte la aspirații și împliniri mărețe. Am bifat prietenii pierdute și răni dureroase, dar am rememorat și frumusețile noilor începuturi și am resimțit căldura unei inimi devotate. Am plutit printre momente de neuitat, zile imposibil de șters din calendar și voci greu de confundat. M-am pierdut în trecut, dar m-am regăsit în prezent. Și-atunci mi-am dat seama de un lucru. Îl știam de mult, dar niciodată nu l-am înțeles mai bine ca atunci. Am înțeles că tot ce am este clipa de față! Cel mai mare dar este ziua de astăzi! Și-atunci fața mi s-a înseninat. Suntem atât de binecuvântați că în fiecare dimineață ne putem dezlipi genele, putem gusta aerul proaspăt și ne putem desfăta privirea în peisajul răsăritului de soare! Și darurile se înmulțesc cu fiecare bătaie de inimă.

Apoi, o altă revelație m-a izbit în față. Dacă viața mea s-ar fi terminat aici, nimic din ceea ce era jos nu mă mai afecta. Lumea, oamenii, frumusețea, averea, faima... nimic. Acolo, războiul își pierdea din îndrăzneală... acolo tristețea își pierdea culoarea... acolo, răzbunarea se ascundea de rușine, iar gura oamenilor își pierdea puterea... Acolo, nicio diplomă nu mai avea valoare. Nici chiar un Premiu Nobel.
 Acolo mi-am dat seama cât suntem de trecători, cât suntem de superficiali și cât de puțin punem accent pe lucrurile care contează cu adevărat.
 Ajungând în dreptul meu, mi-am dat seama că mi-am trăit viața păsându-mi prea mult de feedback-ul celorlalți. Am încerct prea mult să mă integrez într-o lume care se zbate să câștige averi, titluri și renume trecătoare... o lume care afirmă că prețuiește viața și când colo își bate joc de ea. O lume care se închide la linia orizontului și care se numește ”luminată”...

Departe de lume, influențe, de vorbe și de oameni, mi-am dat seama ce-nseamnă viața. Mi-am dat seama că am nevoie de o nouă listă de priorități. Sau cel puțin de-o nouă ordine. Lucurile care până atunci mă deprimau, nu mai aveau nicio valoare. Dintr-o dată mi-am dat seama că ele nu mai conteză. Am realizat că micile supărări îmi fură clipe de fericire, că lacrimile îmi sorb zâmbetele și că rănile trecutului îmi omoară speranța. Când mi-am dat seama cât de valoroasă e viața, mi-am dat seama și cât de neînsemnate sunt orice îngrijorare și gând negru, orice problemă și necaz pe care îl avem. Pentru că viața este scurtă și o putem trăi o singură dată! Pentru că nemuritor nu este decât sufletul și pentru acesta trebuie să ne îngrijim cel mai mult. Toate celălalte lucuri trec, dar sufletul rămâne veșnic.
 M-am gândit că poate, o experiență asemănătoare vom trăi cândva, în ziua cea mare a judecății, când toți oamenii vor sta în fața lui Dumnezeu să răspundă pentru viața pe care au trăit-o pe pământ. Și-atunci, este mai bine să ne pregătim de-acum. Pentru că tot ceea ce avem este ziua de astăzi. Mâine nu știm unde vom fi. Mâine e poate prea târziu să ne împăcăm cu Dumnezeu. De aceea ne-a fost dat un astăzi. Să trăim... să trăim cu-adevărat!

 Nu aș putea să spun că zborul cu avionul a fost ceva extraordinar. Nu. Dar aș putea să spun că acolo, deasupra tuturor și a toate ce există pe pământ, am descoperit ce este viața. L-am simțit pe Creator, același în Cer și pe pământ. Și mi-a dăruit o nouă perspectivă. Poate, o nouă viață.
Chiar dacă acum sunt pe pământ, încerc trăiesc și să călătoresc mereu spre Cer!




Deasupra norilor, viața capătă un nou contur. Deasupra norilor, Dumnezeul care ne-aa creat ne așteaptă cu brațele deschise!

miercuri, 23 septembrie 2015

Încurajare

Ești minunat(ă)! Știai asta?
Ești frumos/frumoasă! Nimeni nu e ca tine!
Ești talentat(ă)! Ai atâtea abilități care așteaptă să fie descoperite!
Ai valoare! O adevărată mină de aur este inima ta!
Ești bine așa cum ești! Strădaniile tale nu au fost în zadar, dar continuă să lupți pentru a deveni cea mai bună versiune a ta!

Ești special! Ești unic! Ești măreț! Ai potențial! Ai tot ce-ți trebuie pentru a-ți îndeplini visele și menirea! Pentru că ai o menire specială! Da! Tu ești creația minunată a unui Creator iscusit! Dumnezeu te iubește și nu te părăsește niciodată!
Da, tu ai o poveste, un viitor, o nădejde! Tu ești o poveste, un învingător, o binecuvântare! Tu ești o încurajare!

Poate că ai trecut prin furtuni și barca ta s-a clătinat. Nori negrii la orizont s-au adunat...
Ai simțit durere, deznădejde, disperare... ai simțit ce-nseamnă să fi singur(ă) sub soare...
Te-ai crezut mic, mic și neînsemnat...Te-ai pierdut în tumultul vieții și te-ai zbătut ca un pește pe uscat...

Ai trecut, poate, prin multe... Te-ai pierdut printre morminte... DAR RIDICĂ-TE ȘI LUPTĂ!
Luptă, luptă, știu că poți! Poți, căci ai un viitor! Nu, trecutul nu-i stăpân peste toate care-au fost și care sunt. Nu... căci ai un viitor, frumos, nou... strălucitor!
Nu lăsa ca deznădejdea să-ți întunece privirea!
Nu uita că nu ești singur, nu uita că ești iubit, nu uita că orice-ar fii, Dumnezeu e- atotputernic!
EL poate, EL știe viitorul, El te-ajută! Crede numai! Crede că e Dumnezeu și renunță la tot ce-i rău! Crede ce El poate să facă din tine un biruitor! Crede că nu te lasă, crede că El te binecuvintează! Crede căci numai așa, vei avea un minunat viitor!


duminică, 1 martie 2015

Gândul lunii

Cu trecerea timpului, ne dăm seama că viața nu este așa cum ne-am dorit-o din totdeauna. Ne dăm seama că suntem imperfecți și plini de greșeli. Uneori râdem, alteori plângem, împletind la șiragul zilelor clipe însorite și clipe întunecate, fără oprire. Ne creăm așteptări prea mari pentru noi și apoi suntem dezamăgiți. De multe ori, în luptă, ne pierdem speranța. Cădem și de multe ori nu mai suntem în stare să ne ridicăm.
Pentru astfel de clipe avem nevoie de putere.
Ceea ce vreau să-ți spun, de data aceasta, darg cititor, este că AI ÎN TINE PUTEREA!
 Ai în tine puterea, de a schimba o lume... schimbându-te mai întâi pe tine!
 Ai în tine puterea de a găsi fericirea... lăsând în toate dragostea să te conducă!
 Ai în tine putearea de a învinge orice bătălie... înaintând mereu fără oprire!
 Ai în tine puterea de a zbura spre cer... trăind pe pământ ca și cum ai fi un înger!
 Ai în tine puterea de a te ridica după ce ai căzut... crezând că poți, poți oricând să o iei de la început!




Ai în tine puterea de a trăi, de a reuși, de a creea și de A FII! 
Îndrăznește! Nu descuraja! Știu că poți! Dumnezeu e de partea ta!

duminică, 1 februarie 2015

Gândul lunii


E minunat să vezi cât de frumos lucrează Dumnezeu în viața ta! E minunat să vezi cum toate lucrurile lucrează înspre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu! E minunat să vezi cum toate lucrurile îți oferă o lecție de viață.
Pentru luna aceasta ți-am lăsat o poezie, cu multe învățăminte. Poezia este intitulată "Învață de la toate" și face parte din lirica norvegiană.
Enjoy it! :)

Invata de la apa sa ai statornic drum,
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum.
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi.

Invata de la soare cum trebuie s-apui.
Invata de la pietre cat trebuie sa spui,
Invata de la vantul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate, ca toate-ti sunt surori,
Sa treci frumos prin viata, cum poti frumos sa mori.
Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat,
Invata de la nufar sa fii mereu curat.

Invata de la flacari ce-avem de ars in noi,
Invata de la apa sa nu dai inapoi.
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea,
Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea.

Invata de la soare ca vremea s-o cunosti,
Invata de la stele ca ceru-i numai osti.
Invata de la greier cand singur esti sa canti,
Invata de la luna sa nu te inspaimanti.

Invata de la vultur cand umerii ti-s grei,
Si du-te la furnica sa vezi povara ei.
Invata de la floare sa fii gingas ca ea,
Invata de la oaie sa ai blandetea sa.

Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor,
Invata de la toate, ca totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!

vineri, 2 ianuarie 2015

Gândul lunii

Fiecare clipă este unică, fiecare zi este diferită, fiecare lună este specială și fiecare an este un mare dar. Cu ocazia întoarcerii unei noi file din cartea vieții, v-am pregătit o mică surpriză. Este vorba de videoclipul de mai jos, pe care l-am realizat cu mare drag. Nu mai spun nimic. Videoclipul spune mai multe. Enjoy it! :)



video

Piesa de teatru

3... 2... 1... și.... cortina se ridică! Spectatorii aplaudă entuziasmați. Piesa începe.
 Viață, culoare, fantezie, imprevizibil, aventură, suspans, joc de oameni și de note muzicale...toate sentimentele se perindă prin inimile privitorilor: bucurii din glasuri de copii, necazuri la pachete promotionale (1+2 gratis), lacrimi în borcane fără capace și zâmbete furate în treacăt... Zile aflate în acorduri de chitară, săptămâni agățate de tavan, luni ieșite din crăpături...
 Muguri rozosini, frunze verzi, zambile și ghiocei plăpânzi sunt aruncați de-alungul întregii scene, împrăștiind un parfum deosebit de prospețime, tinerețe si viață. Speranța înmugurește în inimile oamenilor.
Dintr-o dată, o exlozie de flori, culori și lumină atrage atenția tuturor. O căldură puțin supărătoare își face loc printre rânduri. Femeile își deschid evantaiele. Incearca să înlăture nu numai căldura sau tânțarii, dar și oboseala. Un mic concediu ar fi binevenit. Plajele și ștrandurile sunt supraîncărcate. Oamenii se înghesuie la chioșcurile de înghețată. Copiii sunt fericiți. E vacanță.
Repede, repede, un văl de umbră se așează peste tot. Vântul începe să vâjâie, viorile, să scârțâie. Stropi mari cad pe pământ. Trecătorii se plâng de bălți și de noroi. Fularele se vând ca pâinea caldă.
 Frigul se întețește. Totul în jur se îmbracă în alb. Omul, timpul și animalele hibernează împreună. Oamenii se pregătesc de sărbătoare. Ceasul stă să bată ora 12.
Un plânset de copil sensibilizeză inimile spectatorilor. În fața ochilor se desfășoară o înteagă lecție de viață. Primii pași sunt întotdeauna cel mai greu de făcut. Sunt mulți "primi pași" în viață. Primii pași în lumea noastră, primii pași în ale școlii, primii pași printre străini, primii pași în dragoste... Un clopot vechi din sat împrăștie bucuria unui nou început în doi. Se deschide un album gros de amintiri. Ochelarii bătrânului sunt pe frunte, dar el caută după ei. Nepoții chicotesc. Povestea este zguduită de bocete și amare remușcări. Un șir de oameni trec pe drum cu capul plecat.
Călătorii, căci fiecare e călător la rândul lui, privesc și își continuă călătoria meditând. Dar nimeni nu știe la ce, la pumnul de tărână care tocmai a fost aruncat pe lemnul umed sau la pumnul de tărână care tocmai a fost îngropat?
Cerul este de un albastru infinit. Dragostea, speranța și credința se împletesc într-o coloană a infinitului. Parcă ar vrea să unească cerul cu pământul.
Spectacolul este unul extraordinar, oricum. Regizorul este minunat.
Cortina se lasă încet. Cerul se umple de culori sclipitoare. Așteaptă o nouă reprezentație.


Viața este ca o piesă de teatru. Anul în care tocmai am intrat este o nouă reprezentare. Fie ca aceasta să fie cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o. Dumnezeu să vă binecuvînteze!