luni, 16 noiembrie 2015

Mulțumită cu nemulțumirea

     Mulți oameni spun că e mai bine să fii nemulțumit, decât mulțumit. Nemulțumit de lumea în care trăiești, de țara în care trăiești, de oameni, de evenimente și de tine însuți. De ce? Pentru că nemulțumirea te determină să devi mai bun. În timp ce mulțumirea te face să te complaci în starea în care ești.
     Acest mod de a privi lucrurile pare corect. Și totuși, în mine s-au ridicat o serie de semne de întrebare. Dacă nemulțumirea de noi înșine ne determină să devenim mai buni, cum se face că noi, ca oameni, avem nevoie să știm că suntem bine așa cum suntem? Cum se face că nemulțumirea nu aduce fericirea?
Cert este că avem nevoie să fim mulțumiți cu noi înșine. Avem nevoie de încrederea de sine, fără de care nu putem reuși în viață.

     Haide-ți să vedem defapt ce îneamnă nemulțumirea și ce înseamnă mulțumirea.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, nemulțumirea este o supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate, neajuns, neplăcere, necaz. 
Eu consider că nemulțumirea este o emoție negativă și, de multe ori, o jignire la adresa lui Dumnezeu. El care ne-a dat mai mult decât am fi meritat noi vreodată. 
Nemulțumirea apare atunci când nu ne mai place starea în care suntem.

     Pe de altă parte, mulțumirea este o exprimare a recunoștinței; răsplătire, satisfacție, plăcere, bucurie, fericire. 
Părerea me este că mulțumirea apare atunci când ne găsim plăcerea în viața ce o trăim, în felul în care suntem creați, în lucrurile cu care am fost binecuvântați.

     Spre deosebire de nemulțumire, care îți dorește să se schimbe, căreia nu-i place starea sa, mulțumirea îți dorește să rămână așa.
De aici, aș putea spune că sunt o persoană mulțumită cu nemulțumirea. Nu sunt o persoană mulțumită de starea mea ca să pot sta în bancă, liniștită și nepăsătoare. Ci realizez că sunt multe de schimbat în mine și în viața mea. Și tocmai aici apare nemulțumirea. Îmi doresc să ies din starea în care sunt și să cresc. Să devin o versiune mai bună a mea.
     
     Nemulțumirea este întotdeauna cu ”mai mult”. Apare întotdeaun cu un ”mai”. Vreau să fiu ”mai” bună, ”mai” altruistă, ”mai” săritoare, ”mai” înțeleaptă, ”mai”, ”mai” și, iar ”mai”. 

Astfel sunt mulțumită cu faptul că sunt nemulțumită. Cum?
Sunt mulțumită de faptul că sunt o persoană care îți dorește să urce și să nu stagneze, să se ridice și să nu coboare, să fie ”mai” în toate lucrurile constructive și să ajungă la statura pe care Dumnezeu Și-o dorește pentru ea.
Nu, nu este o laudă, ci dimpotrivă. Faptul că mai sunt atâtea lucruri de îndreptat la mine însemnă că mai am multe de învățat.


    
     Nemulțumirea, atunci când este folosită în mod constructiv, iar ”mai-ul” poate fi înlocuit cu un „+”, este o calitate. Nemulțumit să fii mereu de timpul irosit, pe care l-ai fi putut da Lui, de clipele în care n-ai zâmbit, de rezultatele care ar fi putut fi mai mari, de faptele bune pe care le-ai fi putut face și de multe alte lucuri care I-ar aduce bucurie Tatălui!
     

     Dar să nu exagerăm și să uităm de mulțumire. 
Mulțumit să fii mereu, de toate ce primești, și bune și rele, de ceea ce poți oferi, de ceea ce ești, cu tot ce ai, cu tot ce nu ai. Și de ce nu, să fii mulțumit că ești nemulțumit de o viață mediocră, când poți trăi una plină de prezența lui Dumnezeu!




Să fim mulțumiți și mulțumitori pentru toate lucurile! 
Iar în ceea ce privește caracterul, să dorim întotdeauna să devenim mai buni. 
Astăzi mai buni ca ieri și mâine mai buni ca astăzi! 


Și cred că viața, familia și lumea noastră va deveni un loc mai bun.