marți, 1 decembrie 2015

Gândul lunii

   Se spune că toamna este o a doua primăvară, în care fiecare frunză e o floare. Cred că am putea spune același lucru și despre iarnă. O a treia primăvară, în care fiecare fulg de zăpadă e o floare înghețată.

   De mic copil iubesc iarna, pentru zăpada, aerul curat și cerul senin de decembrie... pentru geamurile aburite, cănile fierbinți cu ceai, poveștile la căldurică... colindele, orașul în straie de sărbătoare, luminițele... și mai ales oamenii.
Nu știu dacă ați observat, dar în preajma sărbătorilor de iarnă oamenii sunt altfel.
"De Crăciun fii mai bun, fii adevarat..." sunt versurile unui binecunoscut cântec, alese, parcă, la întâmplare. Totuși, sunt sigură că cel care le-a compus a văzut ceva în oameni... ceva frumos.

   Unitate.
În preajma sărbătorii nașterii Mântuitorului suntem purtați cu toții de același gând. Gândul mulțumirii și al bunătății. Așa cum de mult, într-o iesle, omenirea a primit Cel mai mare dar, Pruncul Isus, tot așa și noi, încercăm să oferim din puținul nostru celor din jur.
Suntem uniți pentru că suntem conduși de aceleași gânduri. Încercăm să fim alături de cei dragi, de cei pe care îi purtăm în suflet oriunde ne-am afla, de cei singuri sau de cei sărmani.

   Bucurie.
Mi-am dat seama de curând de faptul că bucuria nu se micșorează, odată împărțită, ci crește. De obicei, atunci când dai, rămâi cu mai puțin. Bucuria, însă nu se conformează acestei reguli. Doar împărtășită poate fi trăită la adevărata sa valoare.

   Dragoste
Cum am putea vorbi de unitate și de bucurie fără să vorbim de dragoste? Căci dragostea este izvorul tuturor cuvintelor frumoase, al mâinilor strâns legate, al zâmbetelor sincere și al oamenilor fericiți.
Dragostea este Dumnezeu și fără El nu este nimic. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibe viață veșnică.
Cine altcineva ne iubește mai mult decât Cel care a renunțat la slava lui de Rege, pentru a se naște într-un staul? Și cine altcineva este sărbătoritul, dacă nu Isus?

   Speranță.
   Luminițele se aprind la ferestre, în vitrine, în șemineu, dar și în inimi. Luminițe de viață, de speranță, de voie bună și de siguranță. Iarna este sezonul speranței că după nor vine iar soare, după război, pace, după încercare, binecuvântare, precum după iarnă, vine o nouă și frumoasă primăvară.

   Pace
La lumina unei lumânări, cu ochii închiși, asculți colinde. Glasuri firave de copii își înalță cântul spre cer. Încet, încet, ajungi la Betleem, la locul în care pacea s-a întrupat și apoi viață din belșug ne-a dat. Dar nu o pace pământească, cum ne-am fi imaginat noi. Ci o pace cerească, o siguranță că El e aici cu noi.
EL,
Emanuel.

Într-adevăr, El este aici cu noi!
Dar nu numai de sărbători.
Ci în fiecare clipă, în fiecare ceas, la fiecare pas.
De aceea, hainde-ți să nu-L mai lăsăm afară, ci să-I facem loc la căldura inimii noastre!
Și El ne va umple cu pace, speranță, bucurie, și tot ce avem nevoie, legați cu toții într-o strânsă unitate!