marți, 24 noiembrie 2015

De ce...?


     Desi ne place sa credem ca traim intr-o lume evoluata, din toate punctele de vedere (tehnologic, psihic, spiritual s. a. m. d.), ceea ce vedem astazi in jurul nostru ne dovedeste tocmai contrariul. Conflicte, ura si razboi care ne bate la usa.
Roboti? Inteligenta artificiala? da, s-au inventat. Dar o modalitate de a opri pentru totdeauna razboiul, nu.
Remedii pentru tot felul de boli? deasemenea. Dar remediul pentru ura, nu inca.
Am evoluat si, paradoxal, am involuat in acelasi timp. Am crescut in lucrurile exterioare, dar am ramas copii la cele de suflet.
Am ramas la un nivel mediocru si in ce priveste realtiile. Un alt paradox. Intr-o lume a tehnologiei de comunicare nu mai stim sa comunicam, sa ne mai intelegem unii cu altii. Si totusi, trecutul ar trebui sa ne fie ca o lectie, acum.

 Un mare intelept spunea odata, invatam din istorie ca nu invatam nimic din instorie. Ne intoarcem la lucrurile de care am fugit o data. Ne intoarcem la ura, barbarism, intoleranta si razbunare. Uitam ca suntem numai oameni. Ca avem o singura viata. Ca "nu avem un suflet, ci suntem un suflet. Avem un corp." ( C.S. Lewis)


     La sfarsitul celui de al II lea razboi mondial marii conducatori ai lumii au ajuns la concluzia ca ar fi fost mai bine sa fi stat la masa si sa fi rezolvat lucrurile cu frumosul. Remuscarile au aparut... dar prea tarziu. Dupa  distrugeri catastrofale si nenumarate pierderi de vieti omenesti, si-au dat seama ca trebuia sa foloseasca cuvantul. Nu arma, nu razboiul, nu moartea. Ci cuvantul.
    

     Cu totii suntem capabili sa aducem moartea in jurul nostru. Prin cuvinte, atitudine, comportament, prin lucruri pe care le facem si prin lucruri pe care ar trebui sa le facem si nu le facem. Dar putini sunt cei care aduc viata, in inimi, in suflete, in ochi si pe buze. Prin sinceritate, deschidere, bunatate si un zambet.
  Toate aceste lucruri ma determina sa ma intreb: de ce e atat de scump sa fim oameni?!

luni, 16 noiembrie 2015

Mulțumită cu nemulțumirea

     Mulți oameni spun că e mai bine să fii nemulțumit, decât mulțumit. Nemulțumit de lumea în care trăiești, de țara în care trăiești, de oameni, de evenimente și de tine însuți. De ce? Pentru că nemulțumirea te determină să devi mai bun. În timp ce mulțumirea te face să te complaci în starea în care ești.
     Acest mod de a privi lucrurile pare corect. Și totuși, în mine s-au ridicat o serie de semne de întrebare. Dacă nemulțumirea de noi înșine ne determină să devenim mai buni, cum se face că noi, ca oameni, avem nevoie să știm că suntem bine așa cum suntem? Cum se face că nemulțumirea nu aduce fericirea?
Cert este că avem nevoie să fim mulțumiți cu noi înșine. Avem nevoie de încrederea de sine, fără de care nu putem reuși în viață.

     Haide-ți să vedem defapt ce îneamnă nemulțumirea și ce înseamnă mulțumirea.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, nemulțumirea este o supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate, neajuns, neplăcere, necaz. 
Eu consider că nemulțumirea este o emoție negativă și, de multe ori, o jignire la adresa lui Dumnezeu. El care ne-a dat mai mult decât am fi meritat noi vreodată. 
Nemulțumirea apare atunci când nu ne mai place starea în care suntem.

     Pe de altă parte, mulțumirea este o exprimare a recunoștinței; răsplătire, satisfacție, plăcere, bucurie, fericire. 
Părerea me este că mulțumirea apare atunci când ne găsim plăcerea în viața ce o trăim, în felul în care suntem creați, în lucrurile cu care am fost binecuvântați.

     Spre deosebire de nemulțumire, care îți dorește să se schimbe, căreia nu-i place starea sa, mulțumirea îți dorește să rămână așa.
De aici, aș putea spune că sunt o persoană mulțumită cu nemulțumirea. Nu sunt o persoană mulțumită de starea mea ca să pot sta în bancă, liniștită și nepăsătoare. Ci realizez că sunt multe de schimbat în mine și în viața mea. Și tocmai aici apare nemulțumirea. Îmi doresc să ies din starea în care sunt și să cresc. Să devin o versiune mai bună a mea.
     
     Nemulțumirea este întotdeauna cu ”mai mult”. Apare întotdeaun cu un ”mai”. Vreau să fiu ”mai” bună, ”mai” altruistă, ”mai” săritoare, ”mai” înțeleaptă, ”mai”, ”mai” și, iar ”mai”. 

Astfel sunt mulțumită cu faptul că sunt nemulțumită. Cum?
Sunt mulțumită de faptul că sunt o persoană care îți dorește să urce și să nu stagneze, să se ridice și să nu coboare, să fie ”mai” în toate lucrurile constructive și să ajungă la statura pe care Dumnezeu Și-o dorește pentru ea.
Nu, nu este o laudă, ci dimpotrivă. Faptul că mai sunt atâtea lucruri de îndreptat la mine însemnă că mai am multe de învățat.


    
     Nemulțumirea, atunci când este folosită în mod constructiv, iar ”mai-ul” poate fi înlocuit cu un „+”, este o calitate. Nemulțumit să fii mereu de timpul irosit, pe care l-ai fi putut da Lui, de clipele în care n-ai zâmbit, de rezultatele care ar fi putut fi mai mari, de faptele bune pe care le-ai fi putut face și de multe alte lucuri care I-ar aduce bucurie Tatălui!
     

     Dar să nu exagerăm și să uităm de mulțumire. 
Mulțumit să fii mereu, de toate ce primești, și bune și rele, de ceea ce poți oferi, de ceea ce ești, cu tot ce ai, cu tot ce nu ai. Și de ce nu, să fii mulțumit că ești nemulțumit de o viață mediocră, când poți trăi una plină de prezența lui Dumnezeu!




Să fim mulțumiți și mulțumitori pentru toate lucurile! 
Iar în ceea ce privește caracterul, să dorim întotdeauna să devenim mai buni. 
Astăzi mai buni ca ieri și mâine mai buni ca astăzi! 


Și cred că viața, familia și lumea noastră va deveni un loc mai bun.

duminică, 1 noiembrie 2015

Gandul lunii

     E ciudat cum uneori te simți atât de gol de parca inima ți-ar fi o grădina uscata. Parca  nimic bun nu crezi ca mai ai de oferit. Nici o floare, nici un fruct, nici frumusețe, nici parfum si nici dulceața.
     Si totuși, Dumnezeu îți arată ca El e gradinarul si ca niciodată nu te va lasă in paragina. El smulge buruienile, tunde iarba, plantează trandafiri si ii îngrijește pana înfloresc.
Sunt zile de toamna, când vântul descurajării sufla puternic printre ramuri si ne plecam, gata gata sa ne rupem. Sunt zile in care frunzele nu mai împodobesc coroanele copacilor ci coaja pamântului. Sunt momente in care pomii sunt goliți de roade, iar florile de ce au ele mai scump. Si apoi adorm.

     Totuși, încă mai este viața. Încă mai este speranța! 
Vântul vine, dar el alunga norii. Frunzele cad, dar împletesc multicoloriul covoraș de frunze. Pomii sunt goi, dar roadele sunt pe masa. Florile dispar, dar sunt pastrate in ghiveci. Dumnezeu îngăduie si primăvara si vara, dar si toamna. Si toate lucrurile lucrează înspre binele nostru.

  
  Fii sigur ca încercarea de astăzi, nesiguranța, descurajarea si nelinistea trec, si lasă ceva mai frumos in urma. Un caracter tare, trecut prin foc si tocmai de aceea, de neprețuit. Bucura-te de vara din viața ta si fie ca mereu sa fie vara! Dar primește si toamna cu bucurie, ca pe o binecuvântare!