vineri, 29 ianuarie 2016

A tolera vs. a promova (partea I)

   Trăim într-o lume a toleranței și a permisivității. Ne place să spunem că suntem liberi să facem ce vrem, când vrem, cum vrem și cu cine vrem noi. Susținem cu tărie că toleranța stă la baza libertății, iar libertatea este unul dintre cele mai importante drepturi ale omului. Și, la drept vorbind, așa este. Dar libertatea din zilele noastre a devenit un lucru extrem de dificil.

   În primul rând, libertatea a devenit o libertate egoistă. O libertate de tipul: ”Eu să fac ce vreau, pentru că sunt liber!”, ”Cine e liber?”, ”Eu.” Totul este doar despre ”mine”. ”Eul” acesta urmărește întotdeauna să-și satisfacă poftele, care devin din ce în ce mai mari. Dorințele omului au ieșit de sub control, au dărâmat digul moralității, au rupt stindardul dreptății și se rostogolesc mai departe cu o uriașă rapiditate. Cine îi stă în cale... trebuie să aibă mult curaj!

   În al doilea rând, libertatea a devenit un mijloc prin care să ne atingem scopurile noastre murdare. Faptul că suntem liberi să facem orice, nu înseamnă că trebuie să facem orice sau că este și bine să facem orice. Doar pentru că avem dreptul, nu înseamnă că toate lucrurile au devenit bune peste noapte. E ca și cum, pentru a ne liniști conștiința încărcată, creăm legi care să ne ofere libertatea de a face acel lucru. Pentru că Dumnezeu a pus tribunalul Său suprem în om, iar acesta ne atrage atenția cu mustrări de conștiință când facem bine și când nu. Asta până în momentul în care î-l reducem la tăcere. La fel cum o facem și cu acele persoane care încearcă să facă puțină lumină prin întunericul lumii acesteia.
 Doar pentru că este legal să faci avort nu înseamnă că este bine ceea ce faci. Doar pentru că au fost legalizate căsătoriile între persoane de același sex, în Statele Unite ale Americii și nu numai, nu înseamnă că este și Dumnezeu de acord cu acest lucru.
 
   În al treilea rând, libertatea prea mare, din zilele noastre, a devenit dăunătoare. Pentru noi, pentru copiii noștrii, pentru nepoți și pentru toate generațiile care vor urma. Ne-am învățat să trăim fără reguli. Iar o viață fără reguli este o viață haotică. O lume fără reguli este o lume care se îndreaptă spre prăbușire totală. Imaginați-vă numai cum ar fi o lume fără reguli de circulație, fără semne de circulție, fără nicio lege. Dezastru. Accidente peste accidente. Haos total.
Așa suntem noi. Chiar dacă oamenii au creat reguli, tot nu au rezolvat nimic. Atât timp cât legile sunt după inima și mintea lor stricată, animată de interese mizere, e ca și cum nu ar fi nicio regulă.
Și nu numai atât, dar pericolul este că noutatea de astăzi va deveni normalitatea de mâine. Iar cei ce vor urma nu vor mai ști să facă diferența între bine și rău. Și vor cădea, fără să își dea seama ce i-a lovit.

   Prin urmare, libertatea pe care o trăim este o libertate prost înțeleasă. O libertate care a devenit egoistă, o libertate prin care mușamalizăm ”urâtul” și ”păcatul”, o libertate prin care promovăm lucruri fără valoare, o libertate care nu mai respectă nicio lege, o libertate dăunătoare. Cu alte cuvinte, trăim într-o lume liberă, care, vorba aceea: ”nu mai are niciun dumnezeu”. Și ceea ce este mai rău, este că ne creăm și legi, care să ne apere spatele, care să ne îndreptățească și care să îi oprească pe ceilalți din a ne mai judeca. Dar, oare, este aceasta îndeajuns pentru a închide gura conștiinței pe care Dumnezeu a pus-o în noi? Nu este aceasta o încălcare a dreptului celor care nu sunt de acord cu ele? Dacă ei au dreptul să facă ce vor, eu de ce nu am dreptul să cred ce vreau despre ei?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu