duminică, 10 ianuarie 2016

Continuă să lupți

   M-am confruntat de multe ori cu sentimentul nesiguranței. Și în astfel de momente, mi-aș fi dorit ca viața să aibe un manual de instrucțiuni. Mi-aș fi dorit ca oamenii să poată fi cuprinși în filele unei cărți. Ca sentimetele să aibe vreo hartă, chiar dacă ar fi îngropată în nisip. Aș fi vrut ca întrebările să aibe vreo culegere, la spatele căreia să se găsească răspunsurile...
   Mi-aș fi dorit, poate, mai mult decât orice, să am un ghid al propriei mele persoane. Pentru că nu aș câștiga nimic dacă aș cunoaște toată lumea... dar m-aș pierde pe mine...
   Și am tot încercat să-mi țin echilibrul. Cu sau fără instrucțiuni. Dar pe marea vieții, vântul suflă puternic. Am căzut și iar m-am ridicat. Nu puține au fost dățile în care valul era cât pe ce să mă înghită. Și totuși, am scăpat. Dar totul mi se părea prea greu. Și am început să caut punctul acela de sprijin.
   Un timp, m-am încrezut în oameni. Am crezut că ei știu mai bine, dar m-am înșelat. Apoi, m-am încezut în mine. Și un timp a funcționat. Dar apoi, am înghițit din nou apă. Așa că m-am dat bătută. Și am pornit spre țărm, unde apele erau mai liniștite și lucurile intrau, parcă pe făgașul dorit.
  
   Mai aveam câțiva pași să ating nisipul, când am simțit că-mi lipsește ceva. Nu, nu îmi pierdusem nimic în valuri. Doar că am realizat că nu mai este nimic interesant aici, pe țărm. Nu mai am parte de lupte cu marea, dar nu mai am parte nici de aventură. M-am oprit și mi-am întors privirea. Nu eram singură. Mai erau mulți încă în mijlocul mării. Frați de-ai mei, luptători. Și atunci am înțeles, schimbându-mi direcția. Am înțeles că țărmul nu-mi va putea da niciodată frumusețea aceea a mării. Nu-mi va putea oferi niciodată satisfacția unui câștig mult dorit... a unei biruințe în urma unei lupte crâncene. Am înțeles că locul meu este acolo, în mijlocul mării. Și orice aș face, oriunde aș pleca, nu m-aș simți ”acasă”. Pentru că destinul meu este să lupt și să înving. Locul meu este printre valuri. Pentru că sunt o biruitoare.
   Am fost atât de aproape să renunț... Dar cum aș fi putut pierde toată bucuria de a învăța să-ți păstrezi echilibrul în timp ce valurile înspumate te urmăresc din spate, clocotind de mânie, așteptând momentul să te înghită?!
 
   Nu este mereu ușor. Eșecurile nu dispar la clipeală. Iar eu nu am învățat atât de repede arta de a lupta. Dar nu am renunțat. Am continuat să lupt. Și am căzut și m-am ridicat, și iarăși am căzut, și iarăși m-am ridicat... Și așa, încetul cu încetul, am reușit. Cu fiecare eșec m-am ridicat mai sus și mai motivat.
   Și-apoi am reușit... am reușit să jonglez cu valul, să mă joc cu el, și chiar mai mult de-atât, să-l folosesc spre binele meu. Acum nu mai încerc să tai valul. Nici să sar peste. Acum am învățat să mă bucur de el... am învățat să fac surfing.

   Viața... este ca o luptă cu valul, cu marea, cu apa, cu îndoiala, cu nesiguranța, cu problemele, cu bolile, cu situațiile dificile, cu oamenii, cu tine însuți... Dar a renunța este cea mai proastă alegere pe care o poți face. În schimb, dacă accepți provocarea, accepți schimbarea, accepți sfaturile, dar mai ales te lași ghidat de mâna divină a lui Dumnezeu, vei avea parte de cea mai frumoasă experiență ever. Nu numai frumusețea din timpul bătăliei, dar și răsplata de la capătul ei merită tot efortul. Pentru că tu ești născut să fii un luptător. Câmpul de bătălie este casa ta. Iar destinul tău... e să învingi.


 
   Și-apoi, când se crăpa de ziuă, am înțeles de ce viața nu are nici ghid, nici hartă, nici culegere cu răspunsuri. Oare ce rost ar avea atâtea cărți pentru a cuprinde două cuvinte și un semn al excalmării? ”Nu renunța!„



Acesta este secretul.
Pentru că numai încercând și repetând reușești să înveți. Și numai continuând să lupți, biruiești.


   Așa că, nu renunța! Continuă să lupți, învingătorule!



Remember: