Pardon, înainte de asta, a fost odată ca niciodată o fată. Ca oricare alta. O fată care știa că aparențele sunt înșelătoare. Și totuși, niciodată nu a înțeles mai bine acest lucru, ca în acea zi de marți.
Ziua aceea de marți a fost și ea o zi obișnuită. Asta până când a intrat într-o cofetărie. Una micuță, simplă, modestă chiar.
De multe ori trecuse fata pe lângă acea cofetărie. Nu era nimic atrăgător la ea... cu excepția acelor savarine etalate în vitrină cu atâta farmec.
Nu, nu era un mare fan al savarinelor. Dar să le fi văzut pe acelea! Atât de proaspete, atât de îmbietoare, cu atât de mult sirop... te lingeai pe degete numai uitându-te la ele. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost de-ajuns, mai aveau și acea inimioară roșie din jeleu, așezată frumos pe frișcă. Exact în vârf.
În fața unei asemenea piveliști... ce credeți?! Se putea să nu cumpere, măcar una?! Și, la urma urmei, de ce să nu o facă? Doar arătau atât de bine, încât, chiar și numai să pui la îndoială gustul lor, ar fi fost o absurditate.
În sfârșit, a cumpărat una, și, cu nerăbdare, a sosit timpul să o deguste.
Sunt sigură că și voi v-ați fi așteptat ca totul să fie bine și frumos... și gata povestea. Ei bine, să nu uităm că nu toate poveștile care încep cu ”a fost odată ca nicodată” se termină neapărat cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”
Nu de la prima îmbucătură, dar de la a doua, a treia, a simțit un gust ciudat. Vorbim tot despre aceeași savarină frumoasă. Să nu credeți că a schimbat-o. Nicidecum. Imediat, însă, ajunsă la sirop, simți că i se întoarce stomacul pe dos. Nu-și putea da seama, sărmana fată, de ce simte gustul acela atât de rău.
Nici în ziua de astăzi nu a aflat de ce frumoasa prăjitură a fost atât de neplăcută. Tot ce știm este că, într-un final, a aruncat-o la gunoi.
Degeaba atâta frumusețe, dacă tocmai ceea ce conta a fost atât de rău.
Analizând acestă povestioară, constatăm cu stupoare că sunt atât de multe savarine de acest fel printre noi. Savarine care merg în două picioare. Savarine care arată poate mai mult ca perfect și care par a fi la fel de frumoase și pe interior. Sunt savarine de gen feminin și sunt savarine de gen masculin. Aici nu se face discriminare de gen.
Cât de trist ar fi, ca, atras(ă) de promisiunea exteriorului să te alegi tocmai cu o savarină de acest gen, pe care nici măcar nu o poți mânca!
Dar cât de frumos ar fi, ca oricât de puțin sirop sau frișcă ar avea o savarină, să te bucuri de gustul ei de departe superior aparențelor?!
Oh, dacă am știi ce ascunde carapacea fiecărui om pe care-l întâlnim în drumul nostru...
Mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de a pătrunde dincolo de ceea ce izbește ochiul... înțelepciune de a alege esența...înțelepciunea de a nu ne lăsa furați de aparențele înșelătoare a tot ceea ce lumea ne oferă!
O savarină de la care am învățat să nu mă mai iau niciodată după aparențe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu