Când lopătarii aruncă pământul

   Nu de mult am asistat la o înmormântare. O depunere în pământ a unui trup neînsuflețit, corp gol, efemer, deposedat de nemurire.
   Cerul era de un albastru infinit. Atât de senin, de parcă se bucura că încă un suflet a ajuns Acasă. Soarele a alungat norii grei de teamă, neputință, boală, singurătate și moarte. Lumina a învins întunericul.
   Acordurile reci de tristețe se împleteau cu speranța reîntâlnirii într-un viitor nu foarte îndepărtat. Căci cine știe ce aduce ziua de mâine sau dacă va mai fi o zi de mâine?!
   Primul bulgăre de pământ aruncat peste sicriu a întrerupt ritmul cântării, împrăștiind în aer miros de pământ umed și de deșertăciune. Oamenii aveau ochii pironiți asupre gropii, uimiți de sunetul gol produs de pământul aruncat. Căci din pământ am fost luați și în pământ ne vom întoarce. oricât de mulți au mai urmat, primul bulgăre a rămas cel mai răsunător. Pământul pentru care lucrăm o viață întreagă ajunge să ne îngroape. Pământul ne atrage mereu înspre el, ca apoi să ne pecetluiască pentru totdeauna. Glasul și gura pământului sunt înșelătoare ca moartea.
   Atunci, realitatea crudă ne-a izbit cu efemeritatea vieții. Când lopătarii aruncă pământul umed în groapă înțelegi cât de trecător și fragil e omul. Înțelegi că ajuns în acel loc, nu mai poți face absolut nimic.
 
   Când lopătarii aruncă pământul, e prea târziu să spui un ”Te iubesc!”. Nu există astfel de declarații post-mortem.
   Când lopătarii aruncă pământul e prea târziu să îți mai ceri iertare. E prea târziu să îți repari greșeala.
   Când lopătarii aruncă pământul, faptele tale vor vorbi mai tare ca vorbele.
   Când lopătarii aruncă pământul, strălucirea lumii se stinge.
   Când lopătarii aruncă pământul, bogăția nu mai folosește la nimic. „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!”- Iov 1:21.
   Când lopătarii aruncă pământul, faima își pierde toată valoarea.
   Când lopătarii aruncă pământul, frumusețea dispare. Căci Dumnezeu privește la inima, nu la fața omului.
   
   Paradoxal, atunci când lopătarii aruncă pământul, înțelegi ce este viața. Gândindu-te la moarte, înveți cum să trăiești. Căci doar efemeritatea evidențiază eternul.

   

 Când lopătarii aruncă pământul, fie ca Dumnezeu să ne aștepte cu brațele deschise în porțile Raiului!