vineri, 19 februarie 2016

Puterea cuvintelor

   Întotdeauna am fost un susținător al ”teoriei” (dacă o pot numi așa) cuvintelor. Întotdeauna am afirmat că nu numai ceea ce spui contează, dar și felul în care spui ceea ce spui. Și acest ”cum” nu se referă numai la intonație, la ton sau la limbajul non-verbal, dar și la cuvintele pe care le folosești.

   Poți spune același lucru, aceleași persoane și aceasta să înțeleagă două lucruri diferite. Poți spune dur și fără menajamente, ba chiar și cu preconcepții presărate pe ici, pe colo. Sau poți vorbi frumos, cu grijă, cu respect și cuvinte dulci. În primul caz stârnești ceartă sau dezinteres. În timp ce, în al doilea caz, stârnești înțelegere și empatie. În prima situație caștigi un dușman, în al doilea, un prieten.

   Cuvintele au o putere mult mai mare decât crezi. De fapt, cuvintele îți sunt ”super-puterea”. ”La început a fost cuvântul...” Cuvintele tale îți pot îndrepta pașii pe calea vieții... sau pe calea morții.
   În timp ce alții vor să fie stăpâni ai lumii, ai tuturor averilor sau ai inelelor, eu vreau să fiu ”stăpânul cuvintelor”.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu