Șlefuitorii de diamante

   Nu știu câți dintre voi ați văzut măcar o dată filmul de animație ”Prințesa și sărmana croitoreasă”, lansat în 2004 în Statele Unite. Poate l-ați vizionat împreună cu frații mai mici (la fel ca mine), cu copiii, sau chiar voi singuri. În sfârșit, este vorba despre puterea prieteniei, despre aparențele înșelătoare și despre descoperirea frumuseții, dincolo de titlu sau avere.
   Încă de când l-am văzut prima oară, a fost o scenă care mi-a atras atenția într-un mod deosebit. Este vorba de momentul în care Anneliese descoperă mina ascunsă cu diamante. La prima vedere, totul era pământ, noroi și piatră. Nimic valoros. Dar dincolo de roca dură și de noroi, pumnul acela de pământ ascundea înăuntrul lui un diamant strălucitor. Nu a fost ușor să îl găsească, dar a meritat. Toată mina era plină cu diamante.
   Povestea continuă, iar pietrele prețioase din acea mină au devenit un mijloc de ajutorare a celor săraci.
 
   Ce frumoasă analogie! Ce mesaj subtil!
   Dimantele suntem noi, oamenii, pe dinăuntru. Fiecare om este înzestrat cu câte un dar special. Fiecare dintre noi are o frumusețe interioară. Fiecare dintre noi are valoare. Dar de multe ori este ascunsă. De mizerie, de piatră, de pământ. De încăpățânare, ură, invidie, răutate ș.a.m.d.

 Ei bine, nimănui nu-i place să fie murdar. Așa că, este nevoie de o șlefuire înainte ca diamantul să fie pus în vânzare. Avem nevoie să fim curățați de imperfecțiuni, de mizerie, de răutate, și făcuți diamante pure. Avem nevoie de aceasta chiar dacă este dureros.
   Deși nimănui nu-i place să-i amintească, trebuie să recunoaștem că o mare contribuție la frumusețea diamantului pur o au ȘLEFUITORII. Îi întâlnim sub diferite forme și mărimi, sub diferite chipuri și măști.
   De cele mai multe ori sunt încercări.
   Ce greu este în încercare! Ce greu este în cuptor! Dar ce bine este când ieșim de acolo și realizăm că avem o inimă mai ușoară, o minte mai curată și o credință mai mare!
   Șlefuitorii de diamante pot fura bucuria de o clipă, dar o fac pentru a ne oferi una veșnică în schimb. O boală poate să te frământe o vreme, pentru ca apoi să fii un om nou. O veste proastă te poate întrista pentru o vreme, pentru ca mai apoi să prinzi avânt pe cale. O problemă îți poate face peri albi în cap, pentru ca mai apoi să realizezi că aceia sunt semne ale înțelepciunii dobândite.
   Câteodată, șlefuitorii de diamante iau chip de om. Sunt acei oameni care ”te stresează”, acei oameni ”pisălogi” care te tot ”bat la cap” să faci un lucru, până ajungi să-l faci. Sunt acei oameni care veghează asupra ta și care îți arată când și unde ai greșit, ajutându-te să nu mai cazi a doua oară. Sunt acei oameni care te felicită pentru orice realizare și te încurajează în lucrurile bune pe care ai început să le faci. Sunt acei oameni care scot ce e mai bun din tine.
   Șlefuitorii de diamante sunt acei oameni și acele încercări prin care Dumnezeu lucrează la curățarea și purificarea noastră. Șlefuitorii sunt aceia care dau strălucire și forma potrivită, diamantului.
   Șlefuirea e grea. Dar rezultate sunt pe măsură. Haide-ți să vedem partea bună în toate lucrurile și să prețuim ȘLEFUITORII DE DIAMANTE ca pe binefăcători ai noștrii! Să nu uităm că fără ei, nu am putea atinge întregul nostru potențial.
 
 

Gândul lunii

  1 martie.
 O nouă zi. O nouă lună. Un nou început. O nouă șansă. Un nou capitol din viață.

   Întotdeauna am fost captivată de trecerea timpului, care în ultima vreme pare din ce în ce mai grăbit. De cele mai multe ori, priveam schimbarea cu nostalgie sau regret. De data aceasta, însă, mă bucur că a trecut iarna și că a venit, cel puțin teoretic, primăvara. Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine este o liniște în suflet, ca o mare după o furtună. Un fel de asigurare că vor veni vremuri mai bune. Și chiar dacă nu va fi așa, știți vorba aceea, ”speranța moare ultima”.

   Venirea primăverii nu e ca schimbarea oricărui alt anotimp. Venirea primăverii readuce la viață nu numai natura, dar și speranța. Speranța într-o lume mai bună, într-un viitor mai frumos și-ntr-o viață senină. În comparație cu toamna care prevestește vremuri ploioase și reci, primăvara poartă cu sine promisiunea unei alte dimineți, a unui soare cald și a unei noi frumuseți. Toamna poartă în vântul ei amenințarea iernii, dar primăvara conține garanția mult-doritei veri. Nu spun că iarna nu e frumoasă. Ceea ce spun este că primăvara este mai blândă și plăcută. Dacă iarna învăluie totul în fulgi albi de zăpadă, primăvara ninge cu petale albe de cireș.
   Primăvara miroase a viață, a energie și siguranță. Primăvara curăță și reînvie natura. Primăvara deschide porțile grele ferecate-n timpul iernii... lăsând lumina să pătrundă în case, în suflete și în priviri.
   Ce aș putea dori cititorilor mai mult decât o primăvară adevărată în suflet și pe chip?! O primăvară senină, cu gânduri noi, de pace și iubire în inimă! S-aveți în suflet o veșnică primăvară!

,, Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde…” Ieremia 29:11

Când lopătarii aruncă pământul

   Nu de mult am asistat la o înmormântare. O depunere în pământ a unui trup neînsuflețit, corp gol, efemer, deposedat de nemurire.
   Cerul era de un albastru infinit. Atât de senin, de parcă se bucura că încă un suflet a ajuns Acasă. Soarele a alungat norii grei de teamă, neputință, boală, singurătate și moarte. Lumina a învins întunericul.
   Acordurile reci de tristețe se împleteau cu speranța reîntâlnirii într-un viitor nu foarte îndepărtat. Căci cine știe ce aduce ziua de mâine sau dacă va mai fi o zi de mâine?!
   Primul bulgăre de pământ aruncat peste sicriu a întrerupt ritmul cântării, împrăștiind în aer miros de pământ umed și de deșertăciune. Oamenii aveau ochii pironiți asupre gropii, uimiți de sunetul gol produs de pământul aruncat. Căci din pământ am fost luați și în pământ ne vom întoarce. oricât de mulți au mai urmat, primul bulgăre a rămas cel mai răsunător. Pământul pentru care lucrăm o viață întreagă ajunge să ne îngroape. Pământul ne atrage mereu înspre el, ca apoi să ne pecetluiască pentru totdeauna. Glasul și gura pământului sunt înșelătoare ca moartea.
   Atunci, realitatea crudă ne-a izbit cu efemeritatea vieții. Când lopătarii aruncă pământul umed în groapă înțelegi cât de trecător și fragil e omul. Înțelegi că ajuns în acel loc, nu mai poți face absolut nimic.
 
   Când lopătarii aruncă pământul, e prea târziu să spui un ”Te iubesc!”. Nu există astfel de declarații post-mortem.
   Când lopătarii aruncă pământul e prea târziu să îți mai ceri iertare. E prea târziu să îți repari greșeala.
   Când lopătarii aruncă pământul, faptele tale vor vorbi mai tare ca vorbele.
   Când lopătarii aruncă pământul, strălucirea lumii se stinge.
   Când lopătarii aruncă pământul, bogăția nu mai folosește la nimic. „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!”- Iov 1:21.
   Când lopătarii aruncă pământul, faima își pierde toată valoarea.
   Când lopătarii aruncă pământul, frumusețea dispare. Căci Dumnezeu privește la inima, nu la fața omului.
   
   Paradoxal, atunci când lopătarii aruncă pământul, înțelegi ce este viața. Gândindu-te la moarte, înveți cum să trăiești. Căci doar efemeritatea evidențiază eternul.

   

 Când lopătarii aruncă pământul, fie ca Dumnezeu să ne aștepte cu brațele deschise în porțile Raiului!

Puterea cuvintelor

   Întotdeauna am fost un susținător al ”teoriei” (dacă o pot numi așa) cuvintelor. Întotdeauna am afirmat că nu numai ceea ce spui contează, dar și felul în care spui ceea ce spui. Și acest ”cum” nu se referă numai la intonație, la ton sau la limbajul non-verbal, dar și la cuvintele pe care le folosești.

   Poți spune același lucru, aceleași persoane și aceasta să înțeleagă două lucruri diferite. Poți spune dur și fără menajamente, ba chiar și cu preconcepții presărate pe ici, pe colo. Sau poți vorbi frumos, cu grijă, cu respect și cuvinte dulci. În primul caz stârnești ceartă sau dezinteres. În timp ce, în al doilea caz, stârnești înțelegere și empatie. În prima situație caștigi un dușman, în al doilea, un prieten.

   Cuvintele au o putere mult mai mare decât crezi. De fapt, cuvintele îți sunt ”super-puterea”. ”La început a fost cuvântul...” Cuvintele tale îți pot îndrepta pașii pe calea vieții... sau pe calea morții.
   În timp ce alții vor să fie stăpâni ai lumii, ai tuturor averilor sau ai inelelor, eu vreau să fiu ”stăpânul cuvintelor”.
   

Gândul lunii

 

   Un capitol s-a încheiat deja din volumul 2016. Am intrat în al doilea cu viteză. Cerul nu pare prea încântat. Pământul este destul de înghețat. Primăvara este încă departe... este totuși o filă de iarnă. 

   Când te gândești că a trecut o singură lună, parcă e puțin. Dar când te gândești că mai sunt numai unsprezece... parcă te uimește. Poate că, așa cum a trecut de repede ianuarie, așa vor trece toate celălalte. Și imediat ne pomenim iarăși la Anul Nou. Și trece un an și trec doi și trei trei... și tot așa..., trece viața.

   Niciodată nu am avut o relație prea bună cu timpul. Mereu am fugit, parcă, unul de celălalt. El de mine și eu de el... Trebuie să recunosc, nu prea mi-a ieșit. Oricât am încercat să-l conving să ia o pauză, a fost în zadar. E încăpățânat, de parcă i-ar scădea faima dacă ne-ar da puțin, măcar puțin răgaz.

O lună. Douăzeci și nouă de zile.      An bisect. Patru săptămâni complete și o zi. Patru duminici și cinci zile de luni. Cam așa ar arăta o simplă analiză. Mai multe numai tu știi ce vei mai scrie. Cum le vei folosi? Ce vei lăsa în urmă? Ce regrete vei aduna? Câte amintiri frumoase vei strânge? Câți oameni vei ajuta? Cât din timpul acesta îl vei aloca ție și cât lui Dumnezeu? 100%? Doamne ajută-ne! :)

      Când în față ai o foaie albă, cu ce alegi să o umpli?

Copiii regelui

 Am auzit, nu demult, o povestioară interesantă, din care putem învăța câte ceva.

   Într-o zi, doi copii se jucau într-un parc. Tocmai ploase. O ploaie binevenită, după mult timp de secetă. Plouase atât de mult, încât se făcuseră și bălți. Binecuvântare în găuri de pământ. Cerul se limpezise, iar curcubeul împodobea acum bolta cerească.

 
   La un moment dat, copiii, care mai erau în parc, au început să se joace cu noroi și să sară în bălți. Părea atât de distractiv... Chiar dacă se murdăreau din cap până-n picioare, copiii râdeau.
Uitându-se spre doica lor, cei doi copii cer permisiunea de a merge și ei să se alăture veseliei celorlalți, în bălți. Cred că vă puteți închipui ce mare le-a fost supărarea când au primit un răspuns negativ. Cu ochii triști, unul dintre ei întreabă: ”Ceilalți copii de ce se pot distra în noroi și noi nu?” Răspunsul doicei fu și de data aceasta surprinzător, cuprinzând întreaga morală a povestioarei: ”Pentru că voi sunteți fiii regelui. Fiii regelui nu se murdăresc în noroi cum fac toți ceilalți. Fii regelui se comportă întotdeauna vrednic de statutul lor de nobili.”
 
  Fiii de Rege suntem și noi, astăzi. Pentru că Tatăl nostru este Regele regilor și Dumnezeul dumnezeilor. EL este Creatorul, Învățătorul, Părintele și Sfătuitorul nostru! Suntem copiii Regelui!

  În jurul nostru, oamenii sar în bălți de zor. Și pare atât de distractiv! Folosesc cuvinte urâte, fac fapte rele, se răzvrătesc împotriva Regelui, își fac singuri rău, prin fel de fel de vicii, trăiesc numai în plăceri... și își înegresc sufletul cu bună știință.
   Noi, însă trebuie să fim diferiți! Dacă vreodată te-ai întrebat de ce un creștin nu trebuie să se asemene cu lumea, răspunsul este acesta: pentru că noi suntem copiii Regelui.
   Nu renunța la slava care te așteapă, la cununa nevestejită pe care o vei primi la capătul alergării de la Regele regilor, doar pentru o aparentă și trecătoare plăcere!
   Păstrează-ți faina curată!
   Nu-ți fă Tatăl de rușine! Fă-i bucurie și reprezintă-L cu onoare ori unde te-ai afla!

  
   

A tolera vs. a promova (partea a II-a)

   Avem harul de a fi liberi, de a trăi într-o țară liberă, într-o comunitate în care se respectă în principiu drepturile omului. Dar nu știm să prețuim ceea ce avem. Și transformăm binecuvântarea în blestem. Prin faptul că, în loc să ne întoarcem la Dumnezeu, îi întoarcem spatele. În loc să ne canalizăm toate resursele pentru a crea o lume mai bună, pentru a ne dezvolta ca oameni, ca ființe, care au un timp limitat de trăit aici, pe pământ, noi ne batem joc de tot ce este frumos, sfânt și curat. Și ridicăm la rang de cinste lucrurile murdare, obscene, care pătează sufletul și cugetul, și care ne fac viața din ce în ce mai grea. Nu tuturor. Doar celor ce vor să trăiască în continuare curați.
   Este greu să te păstrezi curat într-o lume murdară, precum este greu să fii o lumină în cea mai neagră beznă... Cum să călătorești frumos spre Cer, când ești înconjurat de cuvinte urâte, fapte rușinoase ridicate desupra celor drepte, ură, invidie, judecăți strâmbe, miniciună, nedreptate și așa mai departe?!
   În acestă libertate acordată tuturor, din cauza acestor drepturi ”nemeritate”, suntem constrânși să acceptăm păcatul. Să ”tolerăm” lucrurile pe care Biblia le condamnă din start. Totuși, noi nu trebuie să judecăm pe nimeni, îl lăsăm pe Dumnezeu să decidă pentru fiecare. Nu urâm oamenii care fac astfel de lucuri, dar nu putem numi falsul, adevăr, nedreptatea, corectă, după cum nu putem numi negrul alb, sau păcatul, normalitate. Dar, chair dacă nu tolerăm păcatul, nu avem niciun drept să nu tolerăm pe cel păcătos. Pentru că și pentru el a murit Hristos. Nu trebuie să-l condamnăm, ci să-l ajutăm să se ridice. Nu îl încurajăm, dar încercăm să-l aducem pe calea cea dreaptă.

   Cu toate astea, în zilele noastre a tolera a devenit unul și același lucru cu a promova. Pentru că, marile companii, ziarele, media, oamenii influenți, nu numai că dau dovadă de toleranță. Asta ar fi un lucru acceptabil. Dar ei și promovează acest lucru.
   Una este să accepți un comportament necorespunzător, să încerci să-l înțelegi și să încerci să-l ajuți pe cel care este în cauză. Dar alta este să promovezi și să încurajezi astfel de comportamente. Aș numi lucrul acesta manipulare. Suntem manipulați prin reclamele de la televizor, prin videoclipurile unor artiști celebri, prin articole de ziar, prin poze, prin nenumărate mijloace. Fără să ne dăm seama, se dorește ca lucruri precum căsătoriile între persoane de același sex, relațiile intime înainte de căsătorie, avortul, infidelitatea, atitudinea plină de trufie și răzvrătire, să devină o normalitate. Asistăm la o răsturnare a valorilor adevărate, la o rebeliune publică și fără sfială a omului față de Dumnezeu, la o dezrădăcinare a vechilor idei după care oamenii își ghidau viața înainte, la o ultimă reprezentație pe scena omenirii.

A tolera și a promova nu este unul și același lucru. Creștinii nu pot fi numiți intoleranți, pentru că, deși urâm păcatul, iubim păcătosul. Dar nu putem promova răul. Nu îl putem încuraja.


   Mă rezum numai la atât, deși ar mai fi multe lucruri de amintit și discutat când vine vorba de acest subiect. Ceea ce contează cu adevărat este să înțelegem lumea în care trăim și să ne trăim viața ca atare. Nu pentru cele trecătoare, ci pentru cele veșnice. Nu uitați că Cerul ne așteaptă! Și... cândva... toate nelegiuirile vor lua sfârșit. Dumnezeu să ne ajute să ajungem în acel loc în care dreptatea, sfințenia, iubirea, fericirea și tot ce e frumos domnește veșnic!

   Nu aș avea altceva mai bun să vă doresc, decât o călătorie frumoasă înspre Cer!