Darul de a dărui

   Fiecare suntem diferiți și unici. Fiecare suntem speciali. Fiecare avem câte un dar cu care am fost înzestrați. Dar nu fiecare la fel.

• Unii au darul de a vorbi frumos. Și par că au mereu cuvintele potrivite la ei, ascunse prin buzunare, în poșetă sau în mânecă. Oriunde le-ar ține, este evident că sunt izvorâte din inimă și dintr-o înțelepciune dobândită în urma experiențelor trecute. Vorbele lor potrivite sunt spuse întotdeauna la momentul oportun.

• Alții au darul îndemânării. Ni se pare că pe tot ce pun aceștia mâna, înflorește. Și tot ce își propun să facă, reușesc. Nimeni nu se descurcă mai bine ca ei la a tricota, coase, a face puzzle-uri, ornamente, bijuterii, felicitări, origamii sau quilling. Nimeni nu face torturi, pictează, sau chiar, operează la fel. Nimeni. Pentru că cele mai frumoase lucruri ies din mâinile înzestrate.

• Alții au darul bucuriei. Te-ai aflat vreodată în prezența unei persoane foarte entuziasmate, pasionate și plină de viață? Atunci, nu-i așa că te-a molipsit puțin și pe tine?! Darul bucuriei este darul de a însenina locuri, fețe și vieți. Este darul mulțumirii, al minunării, al aprecierii tuturor lucurilor. Darul celor sinceri. Darul de a primi totul cu un zâmbet pe față și cu fermitate în inimă.

• Alții au darul păcii. Oricând, oriunde și orice s-ar întâmpla, oamenii înzestrați cu acest mare dar, aduc pacea. Când spun acest lucru nu mă refer exclusiv la a face pace într-o ceartă sau bătaie. Ci la a emana liniște celor din jur. Nu ai cum să te superi pe un astfel de om. Și nici să fi nervos în preajma lui. Pentru că liniștea din el calmează parcă, și furtunile din inima ta.

     Alții au darul iubirii jertfitoare, darul de a se sacrifica pe ei înșiși de dragul celor dragi sau a unor cauze nobile. Alții au darul bunătății. Alții, darul gestionării tuturor lucrurilor și situațiilor limită. Alții au darul persuasiunii, astfel încât ajungem să-i credem, orice ar spune. Alții au darul hărniciei, a mâinilor și picioarelor neobosite. Alții au alte daruri. Prea multe și prea minunate pentru a putea fii numărate sau cuprinse-ntr-un articol.   Cu toate astea, există și daruri, care nu mai pot fi numite daruri, pentru că nu aduc niciun beneficiu nimănui. Darul  încăpățânării, darul certurilor, darul îndoielii ș.a.m.d.
   Totuși, există un dar care îmbogățește atât pe cel care-l primește, cât și pe cel care-l dă. Când vorbim de daruri, ne așteptăm să fie ceva care să ne aducă nouă vreun beneficiu. Și adevărul este că am fi mai săraci fără. Totuși, darul de a oferi este darul altruist, care dăruiește fără a aștepta ceva în schimb. Darul care, am putea spune, este format din toate celălalte daruri cerești, dar care le folosește pentru a îmbogății pe alții.
   Interesant este faptul că, de obicei, cel care dă, rămâne cu mi puțin. În acest caz, însă, cel care dă primește și el la rândul său. Primește bucurie, satisfacție sufletească, pace, liniște, binecuvântare.
Cum face asta? Simplu. Dăruind din preaplinul inimii lui, din preaplinul averii lui, din preaplinul timpului lui. Și nu numai atunci când are, ci chiar și atunci când nu are. Își dăruiește haina celui sărac, își împarte hrana cu cel flămând, își face timp pentru cei marginalizați, împarte cuvinte frumoase celor descurajați, întărește pe cei slabi... Este alături de cei care au nevoie de un prieten... Este orientat întotdeauna spre ce poate oferi celor din jur, nu pe ce poate primi de la cei din jur.
   Darul de a dărui este darul de a pune ineteresele celuilalt înaintea intereselor tale.
   Darul de a dărui este darul prin care dragostea se exprimă. 
Pentru că putem dărui fără să iubim, dar nu putem iubi, fără să dăruim! 

  

În luptă cu negativismul

 În fiecare zi avem de făcut o sumedenie de alegeri. De la cel mai mărunt lucru, cum ar fi alegerea hainelor pe care le vom purta la școală/ serviciu, până la cele mai complicate, cum ar fi modul în care gestionăm un conflict sau facem față unei situații de criză. Dar mai mai mult decât atât, în orice situație avem de ales între a privi problema într-un mod negativ sau intr-un mod pozitiv.

   Cu toții știm că atitudinea determină altitudinea, și nu invers. Iar o atitudine pozitivă reprezintă primul pas în obținerea succesului. Un om pozitiv este de cele mai multe ori îndrăgit. De ce? Pentru inima lui de copil, limpede ca cerul de primăvară și senină, fără resentimente, ură sau autocompătimire.
     Pozitivismul este un stil de viață. Este alegerea de a vedea întotdeauna partea plină a paharului, partea frumoasă, avantajele, bucuriile, speranțele, visele... pentru că există! Pozitivismul te învață să te încrezi mai mult în Dumnezeu și să mergi prin credință. O gândire pozitivă îți oferă șansa de a găsi bucuria în orice loc, în orice clipă. Așadar, o perpectivă pozitivă ne ajută să rezolvăm problemele mai ușor, să găsim frumusețea în oameni și în toate lucrurile care ne înconjoar, să trăim o viață de biruință.
     Negativismul, pe de altă parte, reprezintă partea goală a paharului. Sau mai bine zis, alegerea noastră de a privi partea goală a paharului. Trecem de multe ori prin stări mai puțin plăcute, în care ne simțim trădați, geloși, dezavantajați, neiubiți, fără valoare ș.a.m.d.Tuturor ni s-a întâmplat măcar o dată să ne simțim dezamăgiți de noi înșine, de viața pe care o trăim, de oameni și chiar de Dumnezeu. Dar stările acestea sunt niște sentimente trecătoare și dăunătoare... sunt lucruri negative, care nu pot aduce nimic bun. De fapt, aceste lucuri enumerate mai sus sunt consecințele unei gândiri negativiste. Sunt ochelarii fumurii care te privează de toate frumusețile ce te înconjoară. Negativist nu este omul care nu are parte de lucuri bune, ci este acel care nu este în stare să vadă lucurile bune în ceea ce are.

   Știu că e greu să îți setezi mintea să se concentreze pe lucrurile luminoase și frumoase, când viața ta pare să fie într-un tunel fără ieșire. E dificil să vezi partea bună, constructivă dintr-o situație care pare a te zdrobi cu desăvârșire. Știu cum este să simți mereu că nimic din ceea ce faci nu este bine, nimic din ceea ce ai nu este frumos și nimeni nu se ridică la înălțimea standardelor tale. Facem asta de multe ori fără să ne dăm seama. Dar analizând situația obiectiv, realizăm că de cele mai multe ori ne-am înșelat. De fapt, lucrurile pe care le facem sunt bune și chiar ne pricepem. Tot ceea ce avem este frumos, și mulți oameni și-ar dori să fie în locul nostru.

  Nu ne place când plouă. Ne stropim când mergem pe stradă, ne murdărim papucii cei noi, ne stricăm umbrela preferată sau întârziem la întâlnire. Dar uităm că pământul așteaptă ploaia ca să rodească, cerul, ca să se elibereze de norii cei bosumflați, iar aerul, ca să fie împrospătat. Și după toate astea, răsare curcubeul. Curcubeul, simbolul promisiunii că Dumnezeu nu te va părăsii niciodată. Acum, gândește-te că fără ploaie nu ar mai fii toate aceste lucruri minunate. Câteodată suntem trecuți prin perioade dificile, tocmai pentru a ne bucura de curcubeul multicolor.

     Așadar, luptă cu negativismul și nu te lăsa biruit de el, căci numai așa vei ajunge să-ți cunosti adevărata valoare și să beneficiezi din plin de binecuvântările cerești! Luptă cu negativismul ca să vezi curcubeul de după ploaie și să vezi că fiecare lucru are frumusețea lui. Încercarea îți face sufletul mai curat, eșecul te face mai puternic, dezamăgirea te învață să știi în cine să te încrezi data viitoare și în cine nu... iar greutățile îți modelează caracterul să devi persoana care ai fost creată să fii!
     Și nu uita că toate lucurile lucrează înspre binele (și nu răul) celor ce iubesc pe Dumnezeu!
     Fii tare și nu descuraja, pentru că Domnul e de partea ta!

Mai aproape ca oricând

   Recent, am primit un mesaj interesant, în urma căruia am făcut câteva cercetări și mi s-a confirmat veridicitatea informației. Înainte să aflați despre ce este vorba, vreau să vă amintesc faptul că de 2000 de ani omenirea așteaptă întoarcerea Regelui. 
     Faptul că Domnul Isus a promis că va reveni să Își răpească Mireasa la Cer nu cred că mai repezintă o noutate pentru niciunul dintre noi, în ziua de azi. Cu toții am auzit acest lucru încă de mici copii, din biserici, din evanghelizări, din cărți, filme, chiar și din avișe, reclame ș.a.m.d. De asemenea, în toate timpurile au existat câțiva oameni care au crezut și au promovat faptul că revenirea Domnului se va întampla în timpul vieții lor. Și anii s-au scurs și ei au plecat de pe pământ, dar revenirea Lui nu a avut loc.
     Noi, însă, trăim istoria. Vedem cu ochii noștrii cum profețiile din Biblie se împlinesc în fiecare zi. Vedem cum nebunia lumii crește și este ridicată la rang de normalitate. Vedem cum relațiile între presoane de același sex sunt legalizate și tot mai mulți încalcă rânduiala stabilită de Creator. Vedem cum rușinea sau părerea de rău este pe cale de dispariție, dar păcatul și egoismul sunt ridicate la rang de cinste. Vedem cum omorârea copiilor este considerat ”un drept” al femeii. Vedem cu săracii gem, văduvele și orfanii sunt asupriți, iar credincioșii sunt ridicularizați. Vedem cu nimic nu mai este serios, cinstit și curat. Nimic nu mai este sfânt. Vedem cum legile susțin imoralitatea. Vedem cum copiii sunt despărțiți de părinți și părinții de copii. Vedem cum răul primește laude și aprobare, dar binele este batjocorit. Vedem cu ochii noștrii cum întunericul se întinde din ce în ce mai rapid peste întreg pământul. Și pentru că vedem cu ochii noștrii toate aceste lucruri, nu putem nega faptul că Domnul Isus este mai aproape ca oricând. Chiar la ușă...
     Acest mesaj ți se adresează ție, cel care Îl cunoști deja pe Dumnezeu, dar și ție, cel care nu crezi în El. Pentru că El există indiferent de ceea vrei tu să crezi. Iar Biblia, care a fost scrisă acum mulți ani, se împlinește astăzi. 
    Tocmai acesta este subiectul mesajului meu. Biblia se împlinește chiar acum. Programul de sănătate cunoscut în întreaga lume sub numele de ”Obamacare” a propus ca toți cetățenii americani să primească un cip în mâna dreaptă sau pe frunte, pentru a putea beneficia de îngriji medicale. Cipul este considerat o reusita, atat din domeniul medical, cat si in cel tehnologic. Dar acest lucru împlinește profeția din cartea Apocalipsei, capitolul 13: 15-18.  Conform acesteia, cipul este semnul fiarei, 666. Ca urmare a acestui fapt, trebuie să fim pregătiți din punct de vedere spiritual să ne întâlnim cu Domnul nostru.
     De asemenea, cipul este conectat la contul vostru bancar, la datele financiare. Amintiți-vă că Biblia spune că nu se va mai putea cumpăra sau vinde fără acest cip.
    Prin urmare, nu numai că Biblia este adevărată, dar cred că noi trăim împlinirea ei.
Pentru mai multe informații legate de această nouă lege, sunteți liberi să căutați pe internet. Veți găsi destule lucruri care să vă confirme cele citite mai sus.

     Dacă astăzi ar fi să pleci... ai merge cu Isus? sau ai rămâne jos? Această întrebare mi se aplică și mie și tuturor oamenilor. Isus ne iubește și ne vrea cu El în Rai. 
Căci după cum spune Scriptura: ”jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară ”, merită să ne pregătim! 
     Dumnezeu să ne ajute să fim cu El și în El de-acum și până în veșnicie!

Gândul lunii

    Era ora douăsprezece fără câteva minute și așteptam momentul trecerii în noul an. Mi-a venit atunci un gând: cum ar fi dacă acelea ar fi ultimele clipe din viață?! Oare cum m-aș comporta, ce-aș face...?! Dacă Dumnezeu decide chiar acum să se închidă volumul vieții mele...?! Ce am făcut până acum, ce n-am făcut? Ce trebuia să fac? Cum am petrecut timpul dat în dar...?!

 
     Când vine vorba de trecerea unui an, sentimenetele îmi sunt amestecate. Bucurie, zâmbete și voie bună, împletite cu melancolie, tristețe și uneori, regret.
A mai trecut un an de îndurare, un an de viață. Și inima e mulțumitoare pentru că mai bate. Ochii sunt încă deschiși, urechile încă văd. Picioarele merg. Gândul încă mai freamătă. Binecuvântarile continuă.
Și este mila lui Dumnezeu că încă mai avem suflare!


Oare câți oameni și-ar mai fi dorit să pășească în noul an, dar nu am mai avut harul acesta?!

Și totuși, cu fiecare an ce trece ne apropiem mai mult de moarte. Și ceea ce ne tulbură este gândul că am trăit fără rost. Poate sunt zece, cinsprezece, douăzeci... poate cincizeci de ani. Și sufletul ne este încă gol. Sau golul încă este-n suflet...




Ce am făcut în anii care au trecut?
Cu câte lucruri ne-am putea mândrii dacă ar fi cazul?
Sau câte fapte rușinoase am ascuns?
Câtă iubire am oferit celor din jur?
Dar câtă răutate...?
Cât de mult ne-am străduit să-I fim pe plac, să fim lumini, să fim cu-adevărat creștini?



E timpul să ne gândim la ce am făcut și n-ar fi trebuit să facem. Dar și la ce nu am făcut, dar ar fi trebuit. Știu, nu ne place cuvântul ”trebuie”. Dar e mai bine să ne chinuim puțin acum, decât să regretăm o veșnicie.
     Întreabă-te și tu, acum, la început de an, încotro se îndreaptă viața ta și unde îți vei petrece veșnicia. 

     Timpul petrecut pe pământ este finit, dar ceea ce urmează apoi, este nelimitat. Bucuria sau groaza sunt la doar o alegere distanță, la un singur cuvânt, la un singur gând. 

      Dumnezeu ne dorește timpul nostru, viața noastră, nu pentru a ne da o viață ”neintereanta”, ci pentru a ne pregăti pentru cea mai frumoasă experiență care poate fi trăită, viața veșnică.
     A trecut o zi, a trecut o lună, a trecut un an... te-ai gândit vreodată ce ți-a mai rămas?

Bilanț

     Dacă ar trebui să descriu ce a însemnat anul 2015 pentru mine, într-un singur cuvânt, acesta ar fi: ”Schimbare”. Într-o singură propoziție: ”Viața merge înainte”. Iar într- un verset: ”Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.” (Proverbe 19: 21) 
  
     Într-adevăr, Dumnezeu a lucrat în viața mea, anul acesta care a trecut, cum nu mă așteptam. Am avut parte de binecuvântări și reușite mărețe, care mi-au dat avânt să zbor spre cer, dar și de încercări și eșecuri dureroase, care mi-au tăiat aripile. Am gustat dulceața biruinței, dar nu am fost scutită nici de pelinul înfrângerii. Am experimentat cum este să fii sus, pe munte, dar și jos, în vale. În bucurie, dar și-n necaz. Și din toate acestea am învățat că viața merge înainte, nu se sfârșește la un eșec, la un episod alb-negru, la o rafală de vânt. 
Planurile mele s-au năruit, intr-un fel sau altul, iar Dumnezeu mi-a demonstrat că El are întotdeauna ultimul cuvânt. Am învățat să accept schimbarea ca pe ceva constructiv, ceva care ne ajută să creștem, la fel cum copilul se schimbă, în procesul de creștere, să ajungă om mare. De cele mai multe ori este greu să renunți la ceea ce ai, ești sau îți dorești, pentru a primi, fi sau dori altceva. Dar sunt sigură că atât timp cât Dumnezeu este administratorul vieților noastre, nu trebuie să ne îndoim de beneficiile care vin în urma schimbării.

     Schimbarea nu numai că a fost ea insăși o lecție, dar a și adus cu ea o serie de alte lucruri pe care le-am învățat anul acesta. 
Astfel, am realizat că trebuie să fim selectivi în lupetele pe care le purtăm, să nu intrăm în toate care ne ies în față. Și aceasta nu pentru că nu suntem în stare să învingem, ci pentru că nu se merită. 
Am învățat că uneori este mai bine să tăcem, decât să vorbim. Nu pentru că nu avem avea dreptate, ci pentru că pacea este mai prețioasă.
Am învățat că nu trebuie să impresionez pe nimeni, pentru că totul este între mine și Dumnezeu, nu între mine și oameni. Și la urma urmelor, aceștia tot ne vor judeca, orice am face.
Am învățat că pentru a reuși în luptă, trebuie să cred mai întâi în reușita ei. Cum Biblia ne sfătuiește ca atunci când cerem un lucru să ne comportăm ca și cum l-am fi și primit deja.
Am învățat că dragostea nu este obligatoriu orbitoare. Ci mai degrabă ascunsă în gesturile mici și faptele izvorâte din inimă. 
 Am învățat că unele lucruri e mai bine să fie luate așa cum sunt. Să încerc să le schimb ar însemna o pierdere de timp și energie.
Am învățat că bucuria crește, numai împărtășită. Familia și prietenii sunt o comoară din partea Tatălui.
 Am învățat că există pentru fiecare o a doua șansă. Important este să nu-i dăm cu piciorul. 
 Am învățat că toate lucrurile trec. Chiar și cele bune, chiar și cele rele.
 Am învățat că imposibilul devine posibil cu Dumnezeu!
 Am învățat că întotdeauna vom avea ceva de învățat.

Și mai presus de toate, am învățat că viața nu trebuie întotdeauna înțeleasă. Ea trebuie trăită. Frumos, cu speranță, cu pace, cu dragoste, cu și pentru Dumnezeu!

Gândul lunii

   Se spune că toamna este o a doua primăvară, în care fiecare frunză e o floare. Cred că am putea spune același lucru și despre iarnă. O a treia primăvară, în care fiecare fulg de zăpadă e o floare înghețată.

   De mic copil iubesc iarna, pentru zăpada, aerul curat și cerul senin de decembrie... pentru geamurile aburite, cănile fierbinți cu ceai, poveștile la căldurică... colindele, orașul în straie de sărbătoare, luminițele... și mai ales oamenii.
Nu știu dacă ați observat, dar în preajma sărbătorilor de iarnă oamenii sunt altfel.
"De Crăciun fii mai bun, fii adevarat..." sunt versurile unui binecunoscut cântec, alese, parcă, la întâmplare. Totuși, sunt sigură că cel care le-a compus a văzut ceva în oameni... ceva frumos.

   Unitate.
În preajma sărbătorii nașterii Mântuitorului suntem purtați cu toții de același gând. Gândul mulțumirii și al bunătății. Așa cum de mult, într-o iesle, omenirea a primit Cel mai mare dar, Pruncul Isus, tot așa și noi, încercăm să oferim din puținul nostru celor din jur.
Suntem uniți pentru că suntem conduși de aceleași gânduri. Încercăm să fim alături de cei dragi, de cei pe care îi purtăm în suflet oriunde ne-am afla, de cei singuri sau de cei sărmani.

   Bucurie.
Mi-am dat seama de curând de faptul că bucuria nu se micșorează, odată împărțită, ci crește. De obicei, atunci când dai, rămâi cu mai puțin. Bucuria, însă nu se conformează acestei reguli. Doar împărtășită poate fi trăită la adevărata sa valoare.

   Dragoste
Cum am putea vorbi de unitate și de bucurie fără să vorbim de dragoste? Căci dragostea este izvorul tuturor cuvintelor frumoase, al mâinilor strâns legate, al zâmbetelor sincere și al oamenilor fericiți.
Dragostea este Dumnezeu și fără El nu este nimic. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibe viață veșnică.
Cine altcineva ne iubește mai mult decât Cel care a renunțat la slava lui de Rege, pentru a se naște într-un staul? Și cine altcineva este sărbătoritul, dacă nu Isus?

   Speranță.
   Luminițele se aprind la ferestre, în vitrine, în șemineu, dar și în inimi. Luminițe de viață, de speranță, de voie bună și de siguranță. Iarna este sezonul speranței că după nor vine iar soare, după război, pace, după încercare, binecuvântare, precum după iarnă, vine o nouă și frumoasă primăvară.

   Pace
La lumina unei lumânări, cu ochii închiși, asculți colinde. Glasuri firave de copii își înalță cântul spre cer. Încet, încet, ajungi la Betleem, la locul în care pacea s-a întrupat și apoi viață din belșug ne-a dat. Dar nu o pace pământească, cum ne-am fi imaginat noi. Ci o pace cerească, o siguranță că El e aici cu noi.
EL,
Emanuel.

Într-adevăr, El este aici cu noi!
Dar nu numai de sărbători.
Ci în fiecare clipă, în fiecare ceas, la fiecare pas.
De aceea, hainde-ți să nu-L mai lăsăm afară, ci să-I facem loc la căldura inimii noastre!
Și El ne va umple cu pace, speranță, bucurie, și tot ce avem nevoie, legați cu toții într-o strânsă unitate!

De ce...?

     Desi ne place sa credem ca traim intr-o lume evoluata, din toate punctele de vedere (tehnologic, psihic, spiritual s. a. m. d.), ceea ce vedem astazi in jurul nostru ne dovedeste tocmai contrariul. Conflicte, ura si razboi care ne bate la usa.
Roboti? Inteligenta artificiala? da, s-au inventat. Dar o modalitate de a opri pentru totdeauna razboiul, nu.
Remedii pentru tot felul de boli? deasemenea. Dar remediul pentru ura, nu inca.
Am evoluat si, paradoxal, am involuat in acelasi timp. Am crescut in lucrurile exterioare, dar am ramas copii la cele de suflet.
Am ramas la un nivel mediocru si in ce priveste realtiile. Un alt paradox. Intr-o lume a tehnologiei de comunicare nu mai stim sa comunicam, sa ne mai intelegem unii cu altii. Si totusi, trecutul ar trebui sa ne fie ca o lectie, acum.

 Un mare intelept spunea odata, invatam din istorie ca nu invatam nimic din instorie. Ne intoarcem la lucrurile de care am fugit o data. Ne intoarcem la ura, barbarism, intoleranta si razbunare. Uitam ca suntem numai oameni. Ca avem o singura viata. Ca "nu avem un suflet, ci suntem un suflet. Avem un corp." ( C.S. Lewis)

     La sfarsitul celui de al II lea razboi mondial marii conducatori ai lumii au ajuns la concluzia ca ar fi fost mai bine sa fi stat la masa si sa fi rezolvat lucrurile cu frumosul. Remuscarile au aparut... dar prea tarziu. Dupa  distrugeri catastrofale si nenumarate pierderi de vieti omenesti, si-au dat seama ca trebuia sa foloseasca cuvantul. Nu arma, nu razboiul, nu moartea. Ci cuvantul.
    

     Cu totii suntem capabili sa aducem moartea in jurul nostru. Prin cuvinte, atitudine, comportament, prin lucruri pe care le facem si prin lucruri pe care ar trebui sa le facem si nu le facem. Dar putini sunt cei care aduc viata, in inimi, in suflete, in ochi si pe buze. Prin sinceritate, deschidere, bunatate si un zambet.

  Toate aceste lucruri ma determina sa ma intreb: de ce e atat de scump sa fim oameni?!